Un bărbat din Tiha Bârgăului și-a încheiat socotelile cu viața și s-a spânzurat la o stână de pe Valea Curteanului din extravilanul comunei Prundu Bârgăului.
La locul incidentului au intervenit un echipaj cu medic SAJ împreună cu un echipaj de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului.
Ajunse la locul incidentului, echipajul medical nu a putut decât să constate decesul bărbatului.
„Nu s-au impus manevre de resuscitare, deoarece prezenta rigiditate și pete cadaverice. Acesta a fost declarat decedat la locul solicitării”, a transmis Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul bărbatului.
„La data de 28 iunie, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat a fost găsit spânzurat la o stână în extravilanul localității Prundu Bârgăului.
În urma deplasării la fața locului a echipei operative, a fost identificat cadavrul unui bărbat de 57 de din Tiha Bârgăului. Cadavrul a fost transportat la spital în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii stării de fapt, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.