Fostul prim-ministru, Victor Ponta, a declarat pentru Romania TV că președintele României, Klaus Iohannis, a uitat că în urmă cu câțiva ani se lăuda că a dat jos PSD-ul de la guvernare, iar acum are doar cuvinte de laudă privind înțelegerea între PNL și PSD.
„Cred că le-a dat multă limonadă la toți, la Palatul Cotroceni. Altfel, li se făcea rău. Nu erau ăștia de la PSD ‘ciuma roșie’, care vindeau Ardealul? Nu le spunea ‘focilor’ să vină la vot, să-i dea jos pe PSD? Nu erau aceiași PSD? A spus că s-au rezolvat toate problemele. Poate că doar la el, la cele șase case. La mine sunt triple, stau la bloc. Unde, domnule Iohannis? A spus că inflația a fost foarte bună. Deci ai mărit pensia cu 10% și inflația e 17%, deci mi-ai scăzut (n.r. – din venituri). (…) E un discurs pe care nu l-a crezut nici pisica (…) În trecut a spus că cel mai mare succes al său a fost că a dat PSD-ul afară de la guvernare. Iohannis l-a impus pe Orban, apoi pe Cîțu, pe Ciucă, apoi tot la PSD a ajuns”, a comentat Ponta.
Nici măcar Băsescu nu a ajuns într-o situație atât de ridicolă precum Iohannis, a mai transmis Victor Ponta.
„E un mesaj mincinos și foarte periculos, din punctul meu de vedere. La învestirea mea ca premier, Traian Băsescu nu mi-a transmis un mesaj atât de mincinos”, a mai transmis fostul premier. „E un mesaj de sfidare la adresa celor care l-au votat pe Iohannis. E o sfidare la adresa situației reale – nu sunt probleme cu facturile, cu inflația, că dăm 8 miliarde pe dobânzi la împrumuturi”, a mai declarat Ponta, la România TV.
„Nu cred că după acest discurs a fost vreun român care să spună ‘ce bine că l-am votat!’”, a completat fostul prim-ministru. Fostul premier a mai avertizat că pe Iohannis „nu l-a interesat” nici măcar să adreseze un mesaj românilor amărâți din Oltenia, ale căror case au fost luate de ape. Așadar, o nouă sfidare.
„De la anul, Iohannis vrea să-și asigure un job în afara țării”, a mai avertizat Ponta, scrie stiripesurse.ro.