Sursa foto: Ziarul Amprenta

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat 48 de noi contracte, în valoare totală de 265.737.364,75 lei, finanţate prin componentele C5 – Valul Renovării şi C10 – Fondul Local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cu 29 de unităţi administrativ-teritoriale. Aceste contracte au fost încheiate între autorităţile publice locale şi Ministerul Dezvoltării.

Conform comunicatului emis de minister, prin componenta C5 – Valul Renovării, au fost semnate 28 de contracte, în valoare de 243.651.526,33 lei, depuse de 14 autorităţi locale, pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a unor unităţi de învăţământ, clădiri rezidenţiale multifamiliale şi instituţii publice. În plus, prin componenta C10 – Fondul Local, au fost semnate 20 de contracte, în valoare de 22.085.838,42 lei, depuse de autorităţile locale din 15 unităţi administrativ-teritoriale pentru renovarea şi reabilitarea termică a unor unităţi de învăţământ şi clădiri publice.

Ministerul Dezvoltării a mai transmis că, până în prezent, prin cele patru componente ale PNRR, au fost semnate 6.191 de contracte de finanţare, toate fiind coordonate de Ministerul Dezvoltării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.