Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat luni, că la întâlnirea comitetului interinstituţional convocat de premierul Ciucă marţi vor avea o situaţie mai clară a clădirilor în risc seismic în care îşi desfăşoară activitatea şcoli. Ea a precizat că acele unităţi şcolare care se află în risc seismic I trebuie să intre de urgenţă într-un program de reabilitare, cu tot ceea ce presupune acest lucru, inclusiv relocarea elevilor.

Ministrul Educaţiei a declarat, despre situaţia şcolilor cu risc seismic, că ”clădirile cu destinaţie şcolară, cele în care îşi desfăşoară şcolile activitatea, sunt în proprietatea sau în administrarea Administraţiilor Publice Locale”.

”Ceea ce Ministerul Educaţiei deţine este informaţia pe care directorii o introduc în sistemul informatic integrat şi anume dacă respectiva clădire a fost expertizată din punct de vedere seismic, dacă ea se încadrează în risc seismic: 1,2,3 sau 4. Ultima astfel de raportare a fost făcută în septembrie anul trecut, în contextul grupului interinstituţional coordonat de către domnul Vicepremier Kelemen Hunor. De acolo, vine cifra de 118 clădiri cu destinaţie şcolară în situaţia de risc seismic 1. De atunci, din septembrie, au existat evoluţii pe care noi le clarificăm cu directorii de şcoli, cu inspectorii, cu Autorităţile Publice Locale, care au avut termen până astăzi să completeze în SIR, care este situaţia actualizată, pentru că unele clădiri au intrat în reabilitare, altele nu mai au destinaţie şcolară, au fost mutaţi copiii în alte clădiri”, a precizat Ligia Deca.

”Mâine, la întâlnirea comitetului interinstituţional, convocat de domnul premier, o să avem o situaţia mai clară, atât a clădirilor în risc seismic, cât şi a celor care au fost deja incluse în diverse programe de consolidare”, a menţionat ea.

Ministrul Educaţiei a mai spus că acele clădiri care se află în risc seismic I, trebuie să intre de urgenţă într-un program de reabilitare, aşa cum a anunţat domnul prim-ministru, cu tot ceea ce presupune asta, inclusiv relocarea elevilor, celelalte clădiri trebuie eşalonate în programele care vor urma de acum încolo, pe ceea ce înseamnă consolidarea clădirilor, care este în responsabilitatea autorităţilor publice locale.

Citește și: Bistrițean, beat criță la volan! Cât a indicat etilotestul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.