Deputatul UDMR Zakarias Zoltan, lider al Alianței Maghiare din Transilvania, a anunțat că o plângere depusă în 2017, pentru o presupusă infracțiune de instigare la ură, în urma unui incident la Odorheiul Secuiesc, a fost clasată pentru că faptele s-au prescris, a anunțat demnitarul, potrivit Hirado.

El acuză autoritățile române că „obstrucţionează investigarea faptelor comise împotriva maghiarilor din Transilvania”. Incidentul a avut loc în august 2017, când un pretins vlogger a postat online un film în care susținea că nu a fost servit cu mici la Odorheiul Secuiesc pentru că nu vorbea maghiară. Alianța Maghiară din Transilvania amintește într-un comunicat publicat marţi că deputatul Zakarias Zoltan, pe atunci preşedintele filialei Harghita a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), şi Zsolt Olvedi, fostul preşedinte al PPMT din Odorheiu-Secuiesc, au depus în 2017 o plângere împotriva unor autori necunoscuţi, în urma publicării pe internet a unui videoclip. În clip, un bărbat care se prezintă „Miliţianul” încearcă să demonstreze că la grill barul unui supermarket din Odorheiu Secuiesc nu a fost servit cu mici pentru că nu vorbea limba maghiară. După incident, s-a aflat că bărbatul a încercat de mai multe ori să cumpere mici înainte ca magazinul să deschidă şi că înregistrarea video a fost făcută cu intenţia de a instiga, potrivit comunicatului citat de Hirado. „La momentul respectiv, politicienii PPMT au depus o plângere pentru infracţiune motivată de ură, împotriva unui autor necunoscut, la care autorităţile române abia acum au oferit un răspuns oficial.

Autorităţile au anunţat că dosarul s-a prescris şi că nu vor exista consecinţe juridice”, se arată în comunicatul AMT. Zakarias Zoltan consideră că decizia autorităţilor nu este o surpriză, deoarece „a devenit o practică sistemică faptul că autorităţile din România întârzie sau chiar obstrucţionează investigarea faptelor comise împotriva maghiarilor din Transilvania, iar dacă se fac progrese, de obicei, victimă este comunitatea maghiară”, potrivit comunicatului. Politicianul mai spune că, din 2017 încoace, au fost mai multe provocări antimaghiare în România. „Instituţiile şi comunităţile noastre au fost atacate şi au avut loc chiar şi agresiuni fizice. Gândiţi-vă doar la ceea ce s-a întâmplat în cimitirul din Valea Uzului, unde au fost folosite catarge de steaguri şi bastoane pentru a ataca maghiarii care s-au adunat să comemoreze şi care se rugau paşnic”, a subliniat deputatul, acuzând că „în România, antimaghiarismul a devenit politică de stat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.