O fată de 16 ani din comuna Bogdănești și-a dat foc în grădina casei, fiind găsită parțial carbonizată de către membrii familiei. Fata a fost găsită luni, în jurul orei 06.30. Minora, în vârstă de 16 ani, din comuna Bogdănești, a fost găsită de membrii familiei parțial carbonizată, în grădina locuinței, a transmis Inpectoratul de Poliție Bacău.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru autospie. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal, pentru ucidere din culpă. Potrivit unor surse, adolescenta era cunoscută ca fiind introvertită. În dimineața tragediei, a fumat un pachet de țigări, apoi a băut spirt, și-a turnat benzină pe corp și și-a dat foc, scrie Digi24.ro.
Citește și: AJOFM BN organizează programe de formare profesională gratuite! Vezi care sunt