Fosta șefă a ANRP, Crinuța Dumitrean, scapă de condamnarea de 7 ani de închisoare, ca urmare a deciziei Curții Constituționale a României pe tema prescripției. Nu scapă însă și de despăgubirile uriașe ce trebuie achitate în dosarul în care a fost judecată.
A scăpat-o prescripția faptei, după ce Curtea Supremă a fost nevoită să pună în aplicare controversata decizie a Curții Constituționale privind prescrierea faptelor.
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat chiar ieri în cazul bistrițencei: „Încetează procesul penal față de inculpații Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Diacomatu Sergiu Ionuţ și Gheorghe Stelian sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (…) respectiv, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (…) ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale”, este decizia judecătorilor ÎCCJ, care este una definitivă.
Crinuța Dumitrean nu scapă însă și de răspunderea civilă, Curtea Supremă hotărând ca aceasta să plătească, în solidar, cu ceilalți inculpați din dosar suma de 218 milioane de lei, tu titlu de despăgubiri civile.
Fostul președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Crinuța Dumitrean a mai fost condamnată în 2020 într-un dosar, la 6 ani și 3 luni de închisoare. Aceasta a fost trimisă în judecată după ce ar fi retrocedat ilegal un teren în municipiul Constanța, pentru care ar fi primit o mită de 400.000 de euro. Nici decizia în cauză nu este una definitivă.
Citește și: Trei infracțiuni, un dosar penal pe numele unui tânăr din Bistrița