Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 16.10.2022, a demarat Campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2022.
Cuantumurile pentru anul de cerere 2022 au fost stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 1209/2022 privind stabilirea pentru anul 2022 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și prin Hotărârea de Guvern nr. 1155/2022 privind aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2022 și se regăsesc în Anexă.
În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2022/1352 din 3 august 2022 de derogare, pentru anul 2022, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale, prevăzut la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
Plăţile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) și FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Campania de plăți în avans se va derula în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2022, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură urmând să finanţeze fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din FEGA cât şi pentru măsurile finanţate din FEADR.
Denumire scheme APIA | Cuantum Campania 2022 (euro/ha/animal) |
Schema de plată unică pe suprafață – SAPS | 96,2796 |
Schema de plată redistributivă | primul interval: 1-5 ha inclusiv – 5,0000 al doilea interval: peste 5 și până la 30 ha inclusiv) – 48,7184 |
Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) | 58,5308 |
Schema de plată pentru tinerii fermieri | 48,1398 |
Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine și caprine | 15,9246 |
Sprijin cuplat în sectorul zootehnic categoria bivoliţe de lapte | 158,2815 |
Sprijin cuplat în sectorul zootehnic categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora | 209,2467 |
Sprijin cuplat în sectorul zootehnic categoria vaci de lapte | 346,8965 |
Sprijin cuplat în sectorul zootehnic categoria viermi de mătase | 180,0000 |
Măsura 11 Agricultură ecologică PNDR 2014-2020 Submăsura 11.1 Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică P1 – Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) aflate în conversia la agricultura ecologică P2 – Legume aflate în conversia la agricultura ecologică P3 – Livezi aflate în conversia la agricultura ecologică P4 – Vii aflate în conversia la agricultura ecologică P5 – Plante medicinale şi aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică P6 – Pajişti permanente Sub-pachetul 6.1 Sub-pachetul 6.2 Submăsura 11.2 – Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică P1 – Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) certificate în agricultura ecologică P2 – Legume certificate în agricultura ecologică P3 – Livezi certificate în agricultura ecologică P4 – Vii certificate în agricultura ecologică P5 – Plante medicinale şi aromatice certificate în agricultura ecologică P6 – Pajişti permanente Sub-pachetul 6.1 Sub-pachetul 6.2 | 293 500 620 530 365 143 39 218 431 442 479 350 129 73 |
Măsura 13 Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice PNDR 2014-2020 M 13.1 – plată compensatorie în zona montană ANC_ZM 1-50 ha – 100% din prima acordată pe hectar 50,01-100 ha – 75% din prima acordată pe hectar 100,01-300 ha – 50% din prima acordată pe hectar peste 300 ha – 35% din prima acordată pe hectar M 13.2 – plată compensatorie pentru alte zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative ANC_SEMN 1-50 ha – 100% din prima acordată pe hectar 50,01-100 ha – 75% din prima acordată pe hectar 100,01-300 ha – 50% din prima acordată pe hectar peste 300 ha – 35% din prima acordată pe hectar M 13.3 – plată compensatorie pentru alte zone care se confruntă cu constrângeri specifice ANC_SPEC 1-50 ha – 100% din prima acordată pe hectar 50,01-100 ha – 75% din prima acordată pe hectar 100,01-300 ha – 50% din prima acordată pe hectar peste 300 ha – 35% din prima acordată pe hectar | 97 73 30 25 62 46 25 25 75 56 25 25 |