Traficul rutier a fost deviat pe la Braniștea, pe timpul lucrărilor din județul Cluj. Consiliul Județean BN a dat în judecată autoritățile clujene. Se cer despăgubiri de peste 19 milioane lei.
În județul Cluj s-au realizat lucrări la carosabil și la podul peste Someș, în zona Dej! Pe durata acestora, autoritățile județene au deviat traficul de pe DN 17 pe la Braniștea.
Decizia a fost luată fără a se consulta autoritățile județene bistrițene. În acest context, consiliul Județean BN a decis să dea în judecată autoritățile clujene.
La luni de zile de la declarația președintelui Radu Moldovan, clujenii au asfaltat drumul pe la Braniștea, dar tot numai porțiunea lor.
Deși CJ BN a încercat să ”se înțeleagă” cu cei din Cluj, nu s-a ajuns la un numitor comun. Astfel, s-a atacat în instanță.
”Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în calitate de administrator al sectorului de drum județean 172F, Limită județ Cluj-Braniștea-Măluț-Beclean, situat pe raza administrativ-teritorială a județului Bistrița-Năsăud nu a fost informat nici nu i s-a cerut acordul, conform legii, pentru adoptarea acestei hotărâri ce a avut ca obiect devierea traficului greu de peste 7,5 tone, de pe Drumul Național DN 1C, pe sectorul de drum județean al cărui administrator este (….)
Pe acest sector de drum, CJ BN instituise limită de masă de 8 tone. Prin devierea traficului greu de peste 7,5 tone, urmare a adoptării nelegale a Hotărârii CJSU Cluj nr.231 din 12.11.2021, s-au cauzat daune materiale infrastructurii acestui sector de drum, pentru că dintr-un trafic normal, acesta a devenit foarte intens.
Datorită faptului că a fost oprită circulația mașinilor de tonaj mare pe podul care traversează râul Someș în localitatea Dej, pe drumul județean 172F în localitățile Măluț și Braniștea s-au înregistrat valori de trafic foarte mare (peste 5.000 de mașini în 24 de ore), iar drumul județean 172F s-a degradat și s-au format gropi pe mai multe porțiuni, iar acum prezintă aspectul de faianțare pe porțiuni foarte întinse, drumul nefiind proiectat să reziste la un asemenea trafic.
În consecință, împotriva Hotărârii CJSU Cluj nr.231/12.11.2021, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a formulat plângerea prealabilă nr.IIC/1521/20.01.2022, plângere la care Instituția Prefectului – Județul Cluj și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj nu au răspuns” se arată în dosarul depus la Instanța de judecată.
Cazul a fost declinat către Tribunalul Cluj. Se cer despăgubiri de peste 19 milioane lei
Deoarece nu s-au putut înțelege, CJ BN a atacat în instanță decizia. Autoritățile bistrițene cer despăgubiri de peste 19 milioane lei.
”La data de 30.05.2022, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Județul Bistrița-Năsăud, în calitate de reclamanți, au înaintat Curții de Apel Cluj – Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, o cerere de chemare în judecată (…) prin care au solicitat:
Anularea, ca nelegală, a Hotărârii nr.231/12.11.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj privind aprobarea devierii traficului greu peste 7,5 tone pe podul care traversează râul Someș din municipiul Dej;
Obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru daunele materiale suferite ca urmare a adoptării Hotărârii nr.231/12.11.2021 care a condus la deprecierea infrastructurii sectorului de drum DJ 172F Limită județ Cluj-Braniștea-Măluț-Beclean, situat pe raza administrativ-teritorială a județului Bistrița-Năsăud, în cuantum estimativ de 19.332.887,22 lei cu TVA, actualizată la data plății cu rata inflației și dobânda legală, scrie Bistrițeanul.ro.
(…) La data de 15.09.2022, prin încheierea nr.242/2022 a Curții de Apel Cluj a fost declinat spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Cluj” au transmis reporterilor Bistrițeanul.ro, reprezentanții CJ BN.
Ieri a avut loc prima înfățișare, dar judecătorii au amânat pronunțarea până în 9 noiembrie 2022.
”Amână judecarea cauzei la data de 09.11.2022, ora 09:30, sala 5, pentru a se depune la dosarul cauzei de către reclamanţi înscrisurile solicitate” scrie pe portalul instanței de judecată.
Citește și: Și-a aruncat gunoaiele în natură și a primit o amendă usturătoare