Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă, că cele două milioane de de lei, bani primiţi cu ocazia rectificării bugetare din partea Guvernului, şi-au găsit destinaţia şi aceasta urmează a fi suspusă aprobării Consiliului local în şedinţa care va avea loc săptămâna aceasta.

Potrivit primarului Creţu, un sfert din aceşti bani vor fi plătiţi pentru plata dobânzilor la banca, de unde municipalitatea a contractat, în urmă cu doi ani, un împrumut de 35 de milioane de lei, pentru modernizarea străzilor. Acesta a mai precizat că, dacă nu ar fi primit aceşti bani de la Guvern, municipalitatea ar fi fost nevoită să renunţe la modernizarea trotuarelor de pe unul din principalele bulevarde din oraş, până la găsirea de noi resurse financiare.

De asemenea, circa 120.000 de lei vor fi direcţionaţi către lucrările de reparaţii la Biserica Evanghelică, afectată de un incendiu în luna iunie a acestui an, 40.000 de lei către Sinagogă, 200.000 de lei pentru iluminatul public şi pregătirea decoraţiunilor pentru sărbătorile de iarnă, 500.000 de lei pentru asfaltarea drumului din cartierul Slătiniţa, 400.000 de lei pentru subvenţionarea transportului public, iar restul, pentru lucrări de reparaţii la şcoli şi trotuare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.