Deputatul PDL, Alin Trăşculescu, a fost eliberat în urmă cu puţin timp, după ce a petrecut 24 de ore în arestul poliţiei Capitalei.

Trăşculescu a fost reţinut, sâmbătă noaptea, după ce a fost prins în flagrant delict de procurorii DNA pentru luare de mită în plină campanie electorală. Trăşculescu a fost prins în timp ce negocia cu un om de afaceri o intervenţie prin care acesta din urmă ar fi urmat să aibă asigurată victoria la o licitaţie publică. Conform primelor informaţii, Alin Trăşculescu i-ar fi cerut omului de afaceri o mită de 50.000 de euro.

Deputatul PDL Alin Trăşculescu este cercetat pentru trafic de influență, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la infracțiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, potrivit DNA.

Alin Trăşculescu este preşedintele PDL Vrancea şi deputat ales pe listele PDL în 2008. EL a avut un singur mandat de deputat până în acest moment și a fost desemnat de partid pentru o nouă candidatură în colegiul numărul 5 Mărăşeşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.