Şedinţa PDL de luni a debutat cu un episod prin care a fost tranşată ierarhia în partid, relatează rtv.net. În absenţa lui Vasile Blaga, prim-vicepreşedintele Cristian Preda a fost încolţit de conducerea PDL, părăsind nervos şedinţa Biroului Permanent. Clacarea nervoasă a eurodeputatului a venit în momentul în care Cezar Preda i-a spus că poate părăsi sala.
Potrivit rtv.net, cearta care a culminat cu punerea la zid a lui Cristian Preda a pornit de la un subiect aparent inofensiv. Fundaţia Konrad Adenauer, una dintre organizaţiile apropiate democrat-liberalilor a prezentat un proiect pentru pregătirea elitelor politice. Respectivul program avea ca scop o serie de training-uri pe care fundaţia urma să le deruleze cu democrat-liberalii.
Surse participante la discuţii au explicat pentru rtv.net că prim-vicepreşedintele Cristian Preda a avut însă o obiecţie: anume ca respectivul training să se deruleze împreună cu o altă instituţie apropiată PDL: Institutul de Studii Populare.