Grigore Andreș, tânărul din Zagra care, în toamna anului trecut, și-a ucis propriul tată fiindcă îl certa tot timpul, a fost condamnat în urmă cu câteva zile de Tribunalul Bistrița-Năsăud la 11 ani de închisoare cu executare. Asta în condițiile în care el a recunoscut comiterea crimei. Totodată, instanța îl obligă să plătească bunicii și surorilor sale, care nu s-au constituit părți civile în cauză, 5.000 de euro despăgubiri morale, plus alți 2.700 lei cheltuieli judiciare.
“Condamnă pe inculpatul A. G. I., la pedeapsa de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a,b,d Cod penal pe o durată de 5 ani, pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie raportat la infracţiunea de omor, prev. de art.199 alin.1 C.pen. rap. la art.188 alin.1 C.pen., cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b,d Cod penal (rap. la art.65 al.1 Cod penal), ca pedeapsă accesorie. Conform art.399 al.1 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 26.11.2021 la zi.
Constată că persoana vătămată Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Constată că persoanele vătămate A. I., A. G., şi A. A. L., nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Obligă pe inculpat să plătească fiecăreia din persoanele vătămate A. D.F., A.O. M., A. F. G. şi A. D. E.-prin reprezentantul legal A. G., , suma de 5.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii efective, cu titlu de daune morale. Stabileşte onorariu avocaţial din oficiu în sumă de 1880 lei, în favoarea av. B. D., desemnat în apărarea persoanelor vătămate A. D. E. şi A. F. G. în cursul urmăririi penale şi onorariu avocaţial din oficiu în sumă de 1880 lei în favoarea av.M. C. (pentru apărarea acordată persoanelor vătămate A.D. F., A. O.M., A. F. G. şi A. D. E. în cursul judecăţii), ce rămân în sarcina statului. Stabileşte onorariu avocaţial din oficiu în sumă de 2.122 lei, în favoarea av. D. G. (pentru apărarea acordată inculpatului în faza de urmărire penală şi judecată), ce rămâne în sarcina statului.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 2.700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1687 lei reprezintă costul expertizei medico-legale nr.2333/III/457/2021 din 27.01.2022, întocmită de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud victimei, suma de 85 lei reprezintă costul expertizei medico-legale nr.2466/II/n/65 din 29.12.2021, întocmită de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud inculpatului, suma de 38 lei reprezintă costul constatării medico-legale nr.279/II/a/3 din 3.02.2022, întocmită de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud.
Dispune restituirea către inculpat, la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, a coletului nr.2, conţinând articole vestimentare ce-i aparţin, ridicate în faza de urmărire penală. Dispune restituirea către persoanele vătămate A. I., A. G., A. A. L., A. D. F., A. O. M., A. F. G. şi A. D. E.-prin reprezentanta legală A. G., la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, a sumei de 310 lei, ridicate în faza de urmărire penală.
Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, făcându-se totodată aplicarea art.5 al.5 din Legea nr.76/2008. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, este sentința pronunțată pe 17 august de Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Certurile și bătăile tatălui i-au ajuns la os
Crima s-a petrecut anul trecut, pe 25 noiembrie. Cu o zi înainte, Grigore Andreș a fost certat de tatăl său care era nemulțumit de faptul că nu l-ar ajuta suficient de mult la treburile din gospodărie, iar starea conflictuală generată de acest motiv, dura de ceva vreme și se pare nu era ceva sporadic.
În dimineața zilei în care s-a petrecut tragedia, între cei doi a mai avut loc o ceartă, iar “bătrânul”, care de vreo 6 ani fusese părăsit de nevastă și și-a crescut singur copiii, l-a lovit peste mână pe Grigore, cu un lemn.
Ceva mai târziu, pe la ora 17.00, aparent, cei doi s-au împăcat, iar Grigore a fost trimis de tată la magazinul din sat să cumpere bere. Și tânărul s-a conformat, iar după ce s-a reîntors acasă, cei doi bărbați s-au pus pe băut. A fost momentul în care în mintea lui Grigore a încolțit gândul răzbunării crunte.
“Între inculpat şi victimă s-a creat o stare conflictuală determinată de reproşurile adresate de către victimă inculpatului în legătură cu faptul că inculpatul nu dorea să muncească ori nu muncea suficient de mult cât dorea victima. În acest context, la data de 24.11.2021 victima A.A. s-a certat cu fiul său fiind nemulţumit că nu îl ajuta la treburile gospodăreşti iar în dimineaţa zilei de 25.11.2021, conform susţinerilor inculpatului, victima l-a lovit peste mâna stângă cu o bucată din lemn, tot în legătură cu refuzul inculpatului de a ajuta victima la treburile gospodăreşti. În după amiaza zilei de 25.11.2021, în jurul orelor 17:00, victima l-a trimis pe inculpat la un magazin din localitate pentru a cumpăra băuturi alcoolice, respectiv bere cu alcool. După ce inculpatul a revenit acasă de la magazin, acesta împreună cu tatăl său au consumat bere cu alcool. Pe fondul consumului de alcool şi a stării conflictuale dintre victimă şi inculpat, acesta a luat hotărârea de a-l agresa fizic pe tatăl său, victima A.A.”, au arătat procurorii în rechizitoriu.
Și-a pregătit parul și a lovit cu sete! Apoi s-a dus să se spele de sânge
Anchetatorii spun că, la un moment dat, Grigore a ieșit din casă și și-a pregătit arma, un par pe care l-a rupt din gardul unui vecin. Apoi a intrat din nou în locuință și i-a spus tatălui său că este căutat de un vecin. Andreș sr. a ieșit afară din casă, iar în spate se afla Grigore. După ce s-au îndepărtat nițel de casă, tânărul a luat parul din locul unde îl ascunsese și pur și simplu și-a pocnit tatăl în cap cu el. L-a lăsat apoi într-o baltă de sânge, în timp ce el s-a dus la pârâu să se spele. Când s-a dus înapoi în casă, bunicii și surorilor lui le-a spus că taică-său a fost bătut de niște romi. Numai că femeile au observat urme de sânge pe încălțămintea lui Grigore și și-au dat seama care este adevărul. În timp ce acestea au dat fuga afară să vadă ce e cu seniorul, juniorul a sunat la ambulanță.
“(…) în jurul orelor 18:40, inculpatul a ieşit din locuinţă şi a luat o botă dintr-un gard al unui vecin, cu lungimea de 1,6 metri şi diametrul de 10 cm, pe care a pregătit-o şi a lăsat-o în afara locuinţei. A intrat în locuinţă şi a chemat-o pe victimă afară sub pretextul mincinos că este căutat de un vecin. Victima A.A. a ieşit din locuinţă împreună cu inculpatul şi s-au îndepărtat puţin de locuinţa lor, inculpatul aflându-se în spatele tatălui său cu acea botă pe care şi-o pregătise anterior. În timp ce se afla în spatele victimei, inculpatul a lovit-o cu acea botă în zona cefei, victima a căzut, apoi inculpatul a lovit victima în mod repetat cu bota şi cu picioarele în zona capului, abandonând-o într-o baltă de sânge.
În continuare, inculpatul s-a deplasat la un pârâu din apropiere unde şi-a spălat încălţămintea de sânge iar apoi a intrat în locuinţă, anunţându-le pe surorile sale A.B..B şi A.C.C. că victima ar fi fost bătută de nişte persoane de etnie rromă, fără a oferi alte detalii.
Persoanele vătămate A.B..B şi A.C.C. au observat că inculpatul mai avea sânge pe încălţăminte şi că acesta s-a dus să se spele. Apoi inculpatul cu bunica sa şi cu surorile sale s-au dus afară la locul unde se afla corpul tatălui său, inculpatul simulând că îşi pierde cunoştinţa. La faţa locului a ajuns martora D.D. care l-a acuzat pe inculpat că şi-a ucis tatăl, inculpatul negând că ar fi comis fapta.
În jurul orelor 18:48, inculpatul Andreș Grigore Ioan a apelat serviciul de urgenţă 112 şi a sesizat faptul că l-a găsit pe tatăl său A.A. pe drumul care face accesul spre locuinţa inculpatului, este căzut şi prezintă leziuni traumatice grave la nivelul capului.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud care la ora 19:40 a declarat decesul victimei A.A., aceasta având mai multe leziuni craniene incompatibile cu viaţa”, au precizat procurorii în rechizitoriu.
Tulburarea de personalitate și discernământul scăzut au dus la crimă
Trupul neînsuflețit al lui Andreș sr. a fost dus la Medicina Legală, pentru necropsie. Acolo, specialiștii au constatat că moartea bărbatului a fost una deosebit de violentă. Totodată, Grigore a fost suspus unei expertize psihiatrice, medicii specialiști concluzionând că, în timpul comiterii faptei, tânărul are discernământul diminuat.
“În raportul de expertiză medico-legală (necropsie) nr.2333/III (…) întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud s-au formulat următoarele concluzii: moartea numitului A.A. este violentă; moartea s-a datorat hemoragiei, contuziei şi dilacerării meningo-cerebrale consecutive fracturilor multiple ale neuro- şi viscerocraniului în contextul unui traumatism cranio-cerebral şi maxilofacial prin lovire repetată cu corp dur; leziunile traumatice s-au putut produce la data de 25.11.2021 prin lovire activă repetată cu corp dur (posibil picior) şi cel mai probabil cu corp dur de formă alungită cu o greutate destul de mare (de exemplu: par, stâlp de gard de lemn, etc.), în condiţiile stabilite de ancheta judiciară; leziunile traumatice de la punctul 5 – s-au putut produce prin comprimare între două planuri dure (posibil între corp dur şi sol) în condiţiile stabilite de ancheta judiciară; între leziuni şi deces există legătură de cauzalitate directă; fracturile sterno-costale s-au putut produce în cadrul manoperelor de resuscitare cardio-pulmonară şi nu au rol tanatogenerator; poziţia victimei în raport cu agresorul a putut fi în decubit dorsal, cu agresorul deasupra, în momentul aplicării leziunilor tanatogeneratoare, în rest variabilă; sângele recoltat de la cadavru conţine alcool etilic 0,27 grame la mie, iar urina recoltată conţine 0,46 grame la mie; moartea poate data din 25.11.2021.
Deoarece inculpatul a susţinut că în dimineaţa zilei de 25.11.2021 a fost lovit peste mâna stângă de către victimă, cu o botă care la capăt avea un cui şi i-a cauzat leziuni traumatice, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la inculpat. S-a arătat că din raportul de expertiză medico-legală nr.279/II/a/3/03.02.2022, întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud s-a stabilit că inculpatul Andreș Grigore Ioan prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu sau, cel mai probabil, de corpuri dure sau frecare de suprafeţe dure. Leziunea traumatică nu necesită zile de îngrijiri medicale şi nu a pus în primejdie viaţa victimei. Leziunile traumatice pot data din data de 25.11.2022. De asemenea, s-a arătat că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice cu privire la inculpat, iar prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.2466/II/n/65/ 29.12.2021, comisia de expertiză a constatat că inculpatul Andreș Grigore Ioan prezintă diagnosticul «Întârziere mintală uşoară cu tulburări de comportament. Tulburare de personalitate pe fond organic (post TCC – n. r. după un traumatism cranio-cerebral). Consum de alcool utilizare nocivă pentru sănătate».
Comisia a constatat că discernământul inculpatului a fost diminuat atât în momentul săvârşirii faptei cât şi la momentul examinării. Comisia a considerat că nu se impun a fi luate măsuri cu caracter medical. Cu ocazia audierii în calitate de suspect şi de inculpat, inculpatul Andreș Grigore Ioan a recunoscut comiterea faptei”, au mai arătat procurorii.
Instanța: “Inculpatul prezintă un risc mediu de a comite noi fapte penale”! 11 ani după gratii
Având în vedere această stare de fapt, instanţa apreciază că în drept, fapta inculpatului Andreș Grigore Ioan care, la data de 25.11.2021, în jurul orelor 18:40, a aplicat victimei A.A., tatăl său, multiple lovituri cu o botă în zona capului, iar după căderea victimei i-a aplicat lovituri şi cu picioarele, cauzându-i leziuni traumatice care au cauzat decesul victimei, constituie infracţiunea de violenţă în familie raportat la infracţiunea de omor prev. de art.199 alin.1 C.pen. rap. la art.188 alin.1 C.pen., cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală. În consecinţă, inculpatul Andreș Grigore Ioan, (…), cetăţean român, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, studii 1 clasă, fără ocupaţie, fără loc de muncă, posesor al CI seria (…), fără antecedente penale, va fi condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, d Cod penal pe o durată de 5 ani, pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie raportat la infracţiunea de omor, prev. de art.199 alin.1 C.pen. rap. la art.188 alin.1 C.pen., cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală.
La individualizarea acestei pedepse au fost avute criteriile generale de individualizare prev. de art.74 Cod penal, respectiv: natura şi gravitatea ridicată a infracţiunii, împrejurările comiterii acesteia, fondul conflictual pe care s-a acţionat, faptul că victima era tatăl inculpatului, suferinţa psihică considerabilă cauzată de către inculpat membrilor familiei sale prin comiterea infracţiunii de omor, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, şi în privinţa căruia înscrisurile medicale atestă faptul că prezintă «întârziere mintală uşoară cu tulburări de comportament. Tulburare de personalitate pe fond organic (post TCC)», discernământul său fiind diminuat atât în momentul săvârşirii faptei cât şi la momentul examinării, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, aşa cum au fost reduse prin aplicarea art.396 al.10 Cod procedură penală, concluziile Raportului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, care sunt în sensul că inculpatul prezintă un risc mediu de a comite noi fapte penale (…).
Vor fi interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b,d Cod penal (rap. la art.65 al.1 Cod penal), ca pedeapsă accesorie, iar conform art.399 al.1 Cod procedură penală va fi menţinută măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art.72 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 26.11.2021 la zi. În ceea ce priveşte solicitarea de confiscare a obiectului (bâta) folosit de către inculpat la comiterea infracţiunii, instanţa apreciază că nu sunt incidente disp.art.112 lit.b Cod penal, şi că nu se poate dispune confiscarea specială a acestuia, întrucât provine din gardul unui vecin, care nu a avut cunoştinţă despre faptul că inculpatul l-a smuls din gardul său şi utilizat la comiterea faptei, iar din probele administrate în cauză nu rezultă valoarea acestuia”, a motivat instanța sentința aplicată.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare. Până la închiderea ediției, Grigore Andreș nu a recurs la nicio cale de atac.