Un bărbat din Romuli a fost reținut de polițiști, după ce marți a fost prins fără permis la volan, iar mai apoi a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
În cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit ieri pentru control, în Dealu Ștefăniței, un autoturism care circula pe Drumul Național 17C.
La volan a fost identificat un bărbat de 54 de ani, din Romuli, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că are dreptul de a conduce suspendat. Fiindu-i solicitat, conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, iar la finalizarea acestora va fi propusă soluția legală prin unitatea de parchet competentă.