Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări COD GALBEN și COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ și vijelii, valabile în intervalul 6 iulie, ora 12:00 – 7 iulie, ora 12:00, inclusiv în Bistrița-Năsăud.

COD PORTOCALIU

Potrivit ANM, în jumătatea de nord a Moldovei, local în Transilvania, Muntenia și nord-estul Olteniei vor fi averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70…80 km/h), frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp.

COD GALBEN

În intervalul menționat, în centrul, nordul și nord-estul țării, apoi și în sud și est, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.