Un bărbat din Bistrița a fost găsit spânzurat într-o zonă împădurită din orașul maramureșean Borșa. Până să fie descoperit, acesta a fost căutat de polițiști, după ce a fost dat dispărut de un alt bistrițean cu care se aflau în localitatea maramureșeană.
Pianovski Sorinel-Adrian a fost dat dispărut ieri în jurul prânzului de un bărbat din Bistrița-Năsăud, după ce a plecat din incinta unei societăți comerciale din Borșa și nu a mai revenit. Drept urmare, polițiștii maramureșeni au anunțat public dispariția acestuia, odată cu semnalmentele acestuia.
Astăzi, oamenii legii l-au găsit fără viață, din nefericire, într-o pădure aflată la circa 800 de metri în amonte de locul de unde dispăruse cu o zi înainte.
„Astăzi, 29 iunie, în urma activităților de căutare desfășurate de către polițiștii din Borșa, numitul PIANOVSKI SORINEL-ADRIAN a fost identificat decedat, prin spânzurare, într-o zonă împădurită, la o distanță de aproximativ 800 de metri în amonte de strada 22 Decembrie din oraș.
Cadavrul a fost transportat la prosectură în vederea efectuării autopsiei.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și cauzei decesului”, a transmis Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.