Procurorii vrânceni efectuează percheziții la sediul primăriei Mărășești, precum și la persoane fizice și juridice, într-un dosar privind mai multe infracțiuni, informează Agerpres.

„La momentul de faţă se efectuează percheziţii într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în care se fac cercetări pentru mai multe infracţiuni, între care folosirea funcţiei pentru favorizarea altor persoane, delapidare, fals intelectual şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii. Se ridică documente şi vor fi aduse la audieri persoanele faţă de care se fac cercetări. Deocamdată, cercetările se efectuează in rem, dar urmează să trecem în etapa următoare şi să se facă şi in personam”, a declarat procurorul de caz, Nicolae Pîrcălăbescu. Cercetările au pornit de la o sesizare din oficiu, urmând ca în urma percheziţiilor să fie stabilit şi prejudiciul.

„Cercetările au pornit de la o sesizare din oficiu şi s-au conturat mai multe activităţi infracţionale în cauză, motiv pentru care s-a considerat că se impune efectuarea unei percheziţii pentru ridicarea documentelor, în vederea efectuării unor constatări tehnico-ştiinţifice financiar contabile, pentru a se stabili prejudiciul în cauză”, a precizat Pîrcălăbescu. Percheziţii nu se fac doar la sediul primăriei, ci şi la sediul unei societăţi comerciale vizate în dosar şi la persoane fizice care au legătură cu faptele. Primarul oraşului Mărăşeşti a declarat că nu ştie ce urmăresc procurorii prin aceste percheziţii, că i-au fost solicitate documente pe care le-a pus la dispoziţia forţelor de ordine şi a fost rugat să rămână în proximitatea sediului primăriei. La acest moment, activitatea primăriei Mărăşeşti este parţial blocată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.