Szakács Mikes Istvan Gyorgy, bărbatul din Mureș care a fost condamnat de Judecătoria Năsăud la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost acuzat de procurori tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal, din cauză că ar fi încercat să răpească de pe stradă o fetiță de 12 ani, în localitatea Nimigea, a fost achitat de Curtea de Apel Cluj, din cauza unor probe… concludente. Și chiar dacă bărbatul și-a recunoscut că are probleme în a-și expune public organul genital și îi face plăcere în a se masturba, fără să conteze în fața cui, acesta nu este măcar obligat să urmeze un tratament medical de specialitate și ținut sub observație pentru a scăpa de această meteahnă. Mâine, cine știe, s-ar putea să comită o infracțiune gravă! Întrebarea este, atunci cine răspunde?!
Așa cum am arătat într-un articol precedent, incidentul s-a petrecut în dimineața zile de 7 octombrie 2020, în Nimigea, când o fetiță de 12 ani se îndrepta spre școală. La un moment dat lângă ea a oprit un autoturism de culoare albă, cu numere de București, iar un bărbat a început să o tragă de ghiozdan încercând să o bage în interiorul mașinii. Speriată, copila a început să țipe și s-a zbătut, reușind să scape. A luat-o la goană înspre parcarea unui magazin din sat unde se aflau mai multe persoane, cărora le-a spus ce i s-a întâmplat. Realizând ce i s-ar putea întâmpla, șoferul mașinii a pornit în trombă și s-a făcut nevăzut. Asta până după-amiază, când, alertați de părinții fetiței, polițiștii l-au prins pe bărbat în Romuli, în timp ce se întorcea din Maramureș.
După ce a fost prins de polițiști, autoturismul lui Szakács a fost percheziționat, iar oamenii legii au găsit printre lucrurile acestuia și “jucării sexuale”, dar și șervețele care aveau urme de probe biologice. Mai pe românește, cu spermă. Acesta a fost reținut și dus la audieri, iar ulterior pus sub control judiciar.
În fața anchetatorilor, Szakács a declarat că nu a avut nicio intenție să o răpească pe copilă, însă a vrut să o determine să îl vadă cum se masturbează. Ulterior a solicitat și schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de corupere sexuală a minorilor, în condițiile în care, la câteva minute după ce a fugit să nu fie prins de nimigeni, atunci când a ajuns în Salva, acesta s-a masturbat în fața unei localnice care se afla împreună cu fiica sa de 15 ani, deci tot minoră.
În timpul procesului, Szakács a spus în instanță că nu-și explică fapta și că de vreo 3-4 ani (oare ???!!!) are o problemă medicală de auto-satisfacție și exhibiționist, însă după incidentul din Nimigea a început terapie cu un psiholog. Totodată, el a încercat să-și minimalizeze faptele, ca și când ar fi vrut să-i arate copilei o păpușă, nu să o expună la un gest reprobabil din partea lui.
Numai că gestul lui a marcat-o profund pe copilă, aceasta având ulterior probleme de socializare, devenind mai retrasă și evitând să se afle în apropierea bărbaților, inclusiv a tatălui ei. Mai mult, fetița a început să aibă tulburări de somn și coșmaruri, ea trezindu-se noaptea după ce visa că cineva fuge după ea.
Mureșeanul a fost condamnat de instanța de la Judecătoria Năsăud la 2 ani de închisoare cu executare și 2 ani de interzicerea unor drepturi.
Instanța clujeană spune că fapta mureșeanului este “pretins ilicită”
Evident, Szakács a atacat cu apel sentința pronunțată de instanța năsăudeană, la Curtea de Apel Cluj, unde cele două judecătoare care au judecat cauza au ajuns la concluzia că mureșeanul este alb ca lacrima.
Potrivit instanței clujene, “nu există probe suficiente din care să rezulte că inculpatul a comis infracţiunea”.
Mai mult decât atât, la Curtea de Apel Cluj, Szakács a cerut schimbarea încadrării juridice din tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal, în infracţiunea de corupere sexuală a minorilor sau în tentativă la infracţiunea de corupere sexuală a minorilor. Cele două judecătoare au considerat însă că cererea nu este fondată, fiindcă “judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei (rechizitoriu)”.
“Schimbarea de încadrare juridică este un mecanism procesual prevăzut de art. 386 Cod procedură penală, prin care organul judiciar stabileşte corespondenţa dintre starea de fapt reţinută pe bază de probă şi norma de incriminare.
Cu alte cuvinte, instanţa de judecată este învestită cu starea de fapt (acuzaţia penală), motiv pentru care este abilitată să procedeze la corecta stabilire a încadrării juridice. Aceeaşi prerogativă revine şi instanţei de apel.
În speţă, raportat la starea de fapt (acuzaţia penală) reţinută în rechizitoriu în privinţa apelantului-inculpat, este exclusă schimbarea de încadrare juridică în sensul arătat mai-sus întrucât ar echivala cu o extindere a acuzaţiilor penale aduse inculpatului, lucru nepermis de principiul separaţiei funcţiilor judiciare. Mai exact, acuzaţia penală adusă inculpatului se referă, în esenţă, la aceea că, la data de referinţă, apropiindu-se de minora ###### ######, inculpatul a prins-o de ghiozdan, încercând să o introducă pe acesta în autoturismul cu care se deplasa, împotriva consimţământului minorei. Or, textul art. 221 din Codul penal incriminează fapta de corupere sexuală a minorilor (denumire marginală), iar în varianta de la alineatul 4 al acestui text normativ, determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Construcţia acuzării, aşa cum s-a arătat deja, vizează în mod deosebit conduita pretins ilicită a inculpatului de a o prinde pe minoră de ghizdan, în vederea imobilizării acesteia şi introducerii ei în interiorul autoturismului împotriva voinţei sale.
Acuzaţia penală nu are nici un fel de legătură cu acte de exhibiţionism pretins practicate de inculpat în spaţiul public şi în prezenţa minorei ori cu supunerea acesteia unor acte dintre cele prevăzute de art. 221 alin. 4 C.pen., arătate în paragraful precedent. Singurele referiri la executarea unor acte de exhibiţionism sunt realizate doar de către inculpat cu prilejul audierii sale în prezenta cauză. În raport de aceste considerente, este exclusă pronunţarea unei soluţii de schimbare a încadrării juridice dată faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Pe fondul cauzei, Curtea, procedând la o nouă evaluare a materialului probator al cauzei, reţine că prima instanţă a dat o greşită evaluare şi interpretare materialului probator al cauzei, precum şi o greşită valoare probatorie esenţială declaraţiei persoanei vătămate”, a arătat instanța clujeană în motivare.
Judecătorii și procurorii năsăudeni, făcuți albie de porci: Nu există probe certe și suficiente!
Mai mult, aceeași instanță spune că instanța de fond de la Judecătoria Năsăud în mod eronat a acordat o valoare probatorie fundamentală declarației persoanei vătămate, în condițiile în care nu au fost martori. Adică, dacă ești copil și ai neșansa să nu ai vreun martor în zonă, declarația ta e egal cu zero, fiindcă s-ar putea să fabulezi. Pentru că nu au fost martori direcți, în mod direct a fost desființată și expertiza psihologică, care indica faptul că fata a fost profund marcată de incident.
“Curtea reţine că, la momentul comiterii presupusului act de imobilizare a victimei minore şi de încercare de introducere forţată a acesteia în interiorul autoturismului inculpatului, nu au fost de faţă martori oculari. Din declaraţiile minorei date în cursul procesului penal rezultă că, la data şi ora amintite, inculpatul s-a apropiat cu autovehiculul de ea, întrebând-o «dacă doreşte să îi arate ceva», iar răspunsul acesteia a fost negativ.
În continuare, inculpatul a urmărit-o cu maşina, a oprit din nou lângă ea, moment în care a prins-o de rucsac, deschizând în acelaşi timp portiera stânga spate a maşinii. Minora a relatat că a reuşit să se elibereze relativ uşor din strânsoarea inculpatului, după care a luat-o la fugă, strigând, fiind auzită de persoane din apropriere. Aceeaşi minoră susţine, fiind audiată nemijlocit de instanţa de apel, că inculpatul era singur în maşină şi l-a observat pe acesta de la brâu în sus. Din contră, audiat și el în cursul procesului penal, inculpatul relatează o stare de fapt similară, însă neagă că ar fi prins-o pe minoră de rucsac şi, totodată, neagă intenţia de a o răpi de victimă, respectiv de a o introduce forţat în maşina sa.
Legat de contactul cu victima, inculpatul a arătat că a încercat să fie privit de minoră în timp ce se masturba, motiv pentru care a deschis portiera maşinii pentru a-şi expune corpul şi organul genital. Declaraţia minorei trebuie privită cu rezerve şi, în circumstanţele speţei, este marcată de un puternic subiectivism raportat la vârsta copilului, la împrejurările în care a luat contact cu inculpatul (fiind singură, în zona drumului public, în lipsa unor altor persoane, prin interpelarea minorei de un străin care rula cu un autovehicul în timp ce minora se deplasa pe jos).
Deşi instanţa de apel are convingerea că minora a perceput conduita inculpatului ca fiind una agresivă, derulată cu scopul de o răpi, la dosarul cauzei nu există alte probe din care să rezulte această variantă de derulare a evenimentelor.
De altfel, chiar dacă atitudinea şi conduita inculpatului poate avea valoarea unui act de intimidare (agresator), la fel nu există probe în sensul că acesta a întreprins toate aceste demersuri în scopul răpirii minorei.
Din declaraţia acestui inculpat rezultă că a procedat la interpelarea minorei strict pentru ca aceasta să asiste la actele sale de exhibiţionism. De altfel, declaraţia inculpatului pare plauzibilă în contextul în care, în aceeaşi zi, la scurt timp după incidentul cu minora, inculpatul, în timp ce se masturba, a abordat într-o altă localitate alte două persoane de sex feminin, în scopul de a fi văzut şi a de obţine o satisfacţie sexuală.
Curtea reţine că probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar din această perspectivă pentru că declaraţia victimei stă la baza acuzaţiei penale adusă inculpatului, ea trebuie să fie susţinută în plan probator de alte piese probatorii obiective. Or, aceste elementele probatorii lipsesc şi nu pot fi suplinite prin simple prezumţii judiciare emanând de la organul judiciar. Deopotrivă, contrar argumentaţiei acuzării, nu poate fi ignorată depoziţia tatălui minorei, numitul XX, care, audiat fiind în cursul urmăririi penale, a arătat că, imediat după producerea incidentului, fiica sa minoră (relatându-i contactul cu inculpatul) i-a spus că nu este sigură dacă a fost atinsă în zona ghiozdanului de portiera maşinii sau dacă a fost apucată cu mâna de ghiozdan de către inculpat (…)
Curtea reaminteşte că puterea probatorie a fiecărui mijloc de probă trebuie atent analizată de judecătorul cauzei, reţinându-se că, raportat la acuzaţia penală formulată împotriva inculpatului, nu există probe certe, în sensul art. 396 alin. 1-4 C.proc.pen., că inculpatul a derulat activitatea infracţională documentată în cauză. Curtea reţine că celelalte mijloace de probă ale cauzei (declaraţii de martori) furnizează doar indicii în sensul că inculpatul ar fi autorul faptei ilicite cu conţinutul amintit mai-sus.
În ceea ce priveşte valoarea probatorie a declaraţiilor victimei, Curtea reţine că fiabilitatea şi puterea probatorie a acestor probe trebuie stabilită în strânsă legătură cu împrejurările concrete în care aceasta a perceput împrejurările relevante pentru calificarea activităţilor inculpatului ca fiind ilicit penal, imputabil inculpatului.
În acest context, probele cauzei nu au puterea de a susţine, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul este autorul activităţilor ilicite, acesta susţinându-şi şi afirmându-şi în mod constant nevinovăţia.
Contrar susţinerilor Ministerului Public, chiar şi în ipoteza în care un inculpat îşi asumă în întregime o acuzaţie penală adusă, o soluţie de condamnare sau de antrenare a răspunderii penale a inculpatului pentru aceasta nu poate avea loc, în condiţiile art. 396 alin. 1-4 C.proc.pen., în lipsa altor probe certe de vinovăţie şi care să fundamenteze concluzia fermă (dincolo de orice îndoială rezonabilă) că inculpatul, care recunoaşte fapta, este într-adevăr autorul acesteia.
Aşa cum s-a arătat deja, chiar dacă s-ar admite că inculpatul a atins victima, prinzând-o de ghiozdan, totuşi, în speţă, nu este probat că inculpatul a acţionat asupra victimei cu intenţia (din latura subiectivă) tipică incriminării de la lipsirea de libertate. (…)
Examinându-se conţinutul mijloacelor de probă existente la dosarul Curţii, se constată că acestea nu furnizează alte elemente de fapt (noi) care să susţină teza acuzării şi care, de altfel, să dea certitudine acuzaţiei penale aduse inculpatului. Celelalte probe ale cauzei sunt unele indirecte, care nu au puterea de a da certitudine acuzaţiei penale aduse împotriva inculpatului. Probele furnizate de declaraţiile martorilor oculari ai cauzei nu au nici ele un caracter de certitudine, au caracter subiectiv tocmai prin raportare la împrejurările concrete în care aceştia au realizat observaţiile asupra elementelor de fapt esenţiale ale cauzei”, motivează instanța Curții de Apel Cluj.
Întrucât „la dosarul cauzei nu există probe suficiente din care să rezulte că inculpatul a comis infracţiunea”, Curtea a respins schimbarea încadrării juridice a faptei, și totodată a desființat sentința pronunțată de Judecătoria Năsăud și a pronunțat achitarea lui Szakács. În plus, instanța clujeană a anulat despăgubirile civile pentru daune morale acordate de instanța de fond fetei din Nimigea.
Ce spun specialiștii despre exhibiționism
Potrivit Manualului de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mintale, publicat de Asociația Americană de Psihiatrie, tulburarea exhibiționistă este o tulburare mintală care determină o persoană să-și expună organele genitale altor persoane, de obicei în fața unor persoane pe care nu le-au întâlnit niciodată și nu se așteaptă la aceasta. Exhibiționistul obține plăcere sexuală din comportament.
Conform aceleiași surse, cei mai mulți exhibiționişti sunt bărbați, iar persoanele cu această tulburare pot aranja în mod intenționat ca alți oameni să-i privească în timp ce fac sex cu alte persoane sau când se masturbează.
Tulburarea poate începe la sfârșitul adolescenței sau la începutul vârstei adulte, undeva la aproximativ 25 de ani.
Unii dintre factorii de risc pentru dezvoltarea tulburării exhibiționiste includ tulburarea de personalitate antisocială, abuzul de alcool și interesul pentru pedofilie. Factorii suplimentari care pot fi legați de tulburare includ abuzul sexual și emoțional în timpul copilăriei, precum și consumul de gânduri sexuale în timpul copilăriei.
Tot specialiștii spun că, persoanele cu tulburare exhibiționistă nu caută de obicei tratament pe cont propriu și nu cred că au o problemă până când nu ajung să aibă probleme cu legea. Când sunt trimiși în instanță și li se spune că trebuie să primească tratament, de obicei este prima dată când se gândesc la tratament.
