Dosarul în care bistrițencele Huciu Gabriela și fiica acesteia, Maria Flore, sunt judecate pentru proxenetism, trafic de persoane și trafic de minori, stă pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud de aproape doi ani. Un an a fost pierdut în camera preliminară, astfel că judecata pe fond a început abia în ianuarie 2021.

Cele două au fost săltate de polițiștii și procurorii DIICOT cu puțin timp înainte ca aceștia să descindă cu percheziții la Hotel Diana.

Procurorii au pus sub lupă unitatea hotelieră de vreme bună, iar în februarie 2019 au deschis un dosar penal IN REM pentru infracțiunea de proxenetism, oamenii legii bănuind că acolo nu se întâmplă lucruri curate.

În august același an au fost eliberate mai multe tinere, după ce una dintre ele reușise la un moment dat să își anunțe mama, domiciliată în București, că este sechestrată într-o cameră a hotelului de către trei tineri și că a fost forțată să se prostitueze, la jumătatea lunii noiembrie au fost arestate preventiv două femei, Huciu Gabriela și fiica acesteia, Maria Flore, sub acuzații de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, iar după circa o săptămână a venit rândul administratorului și a directorului unității să fie săltați de procurori, tot pentru infracțiuni de proxenetism. Dacă despre aceștia din urmă nu se mai aude nimic, Huciu și Flore, au fost trimise deja în judecată, iar dosarul a intrat în etapa de fond.

Anunțuri pe publi24.ro

Spațiul în care au activat prostituatele coordonate de Gabriela Huciu nu este doar Hotelul Diana, camerele de acolo fiind folosite doar ocazional, ci, după cum se arată în rechizitoriu, matroana deține mai multe imobile pe raza municipiului Bistrița. Pentru a racola tinere care să practice prostituția, Huciu și Flore, care erau aliate cu doi bărbați, lansau anunțuri de închiriere în regim hotelier a imobilelor, pe platforma www.publi24.ro, unde chiar și ele și-au racolat clienți.

“Folosind aceste anunțuri, membrii grupului racolează tinere, care practică prostituţia şi închiriază acestora imobilele. După închirierea imobilelor, cu pretextul că nu au unde locui, membrii grupului locuiesc în aceleaşi 5 imobile închiriate cu aceste tinere prostituate, după care le impun tinerelor să ,,lucreze” pentru ei, respectiv pe anunțurile postate de ei pe platforma www.publi.24, de unde îşi racolează clienţi, după care le impun plata unor sume de bani din cele pe care tinerele le câștigă în urma întreținerii de relaţii sexuale contra cost cu diferiţi clienţi. Astfel tinerele sunt trezite din somn la ore târzii în noapte, pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost cu clienții identificați de membrii grupului prin intermediul anunțurilor de pe platforma www.publi24.ro. Dacă fetele refuză să le plătească membrilor grupului, în special numitei Huciu Gabriela-Mariana, bani pe care acestea îi obțin în urma practicării prostituţiei, aceasta din urmă le amenință cu faptul că le va face rău, deoarece concubinul ei X.X. (membru al grupului), este poliţist (la penitenciar) (…) Membrii grupului infracţional le asigură acestora adăpostirea în imobilele deţinute de numita Huciu Gabriela-Mariana şi le transportă pe acestea la diferite adrese, unde tinerele întreţin relaţii sexuale contra cost cu clienţi identificați în prealabil, iar membrii grupului îşi reţin o parte din banii astfel obţinuţi de către tinere”, arată procurorii DIICOT în rechizitoriu, care precizează că în perioada mai 2018 – noiembrie 2019 pentru grupul infracțional s-au prostituat câteva fete ce proveneau din județul Mureș, una dintre ele fiind minoră.

Bani din “chirie” și din “serviciile” prostituatelor

Anchetatorii spun că pe lângă chiria zilnică percepută, Huciu și Flore le solicitau tinerelor jumătate din banii pe care acestea le obțineau de la clienții cu care întrețineau relații sexuale contra cost, clienți identificați de inculpate. Spre exemplu, una dintre fete a închiriat unul din apartamente pentru 6-7 zile contra sumei de 900 de lei. Totodată, fetelor li s-a pretins câte 50 de lei pentru fiecare client cu care întrețineau relații sexuale.

„Tinerele care practicau prostituția în apartamentele închiriate de la inculpate erau astfel nevoite să accepte condițiile impuse de acestea, întrucât inculpatele Huciu Gabriela-Mariana și Flore Maria -Claudia, pe lângă faptul că erau cunoscute în rândul clienților interesați de astfel de servicii (având astfel un număr mare de clienți), prin numărul mare de anunțuri publicate pe platforma www.publi24.ro, exercitau un monopol asupra «pieței serviciilor sexuale»”, susțin procurorii.

Și ca să nu le scape pe fete printre degete cele două femei și ceilalți membrii ai grupării le-au supravegheat îndeaproape, de cele mai multe ori locuind în același apartament cu “producătoarele de bani”. Dacă nu erau mulțumite de producție, adică de sumele încasate, ori de ritmul de lucru al fetelor, Huciu și Flore deveneau agresive verbal și chiar fizic, potrivit procurorilor. Din această cauză, la un moment dat, cele două au început să se certe destul de aprig cu fetele, și s-a ajuns la bătaie, iar una dintre prostituate a ajuns la spital, grav lovită și plină de sânge.

Este foarte probabil ca de atunci să fi intrat pe fir anchetatorii, fiindcă la dosar au fost depuse o serie de interceptări ale convorbirilor purtate de Huciu și Flore cu diferite fete care au lucrat pentru ele, discuții care nu au fost tocmai amiabile, ci din contră, mult presărate cu expresii extrem de colorate, care i-ar face să roșească chiar și pe unii bărbați.

Rău platnicii, excluși de pe listă

Anchetatorii mai spun că cele două și-au selectat clienții, înlăturându-i din portofoliu pe cei care erau rău-platnici sau care nu aveau un comportament necorespunzător.

“Datorită activității susținute în domeniul întreținerii de relații sexuale contra-cost care se derula sub coordonarea inculpatelor ( aspecte care rezultă din declarațiile persoanelor vătămate audiate, a martorei XXX, dar și din exploatarea mijloacelor tehnice speciale de unde rezultă existența unui număr foarte mare de clienți care apelau telefonic la serviciile tinerelor aflate în subordinea inculpatelor) acestea intrau în contact cu un număr mare de clienți, o parte dintre aceștia fiind serioși în ceea ce privește onorarea promisiunilor financiare în schimbul întreținerii de relații sexuale, alții dovedindu-se a fi neserioși, fie în ceea ce privește onorarea înțelegerilor de achitare a tarifelor solicitate, fie manifestând un comportament necorespunzător față de persoanele de sex feminin solicitate în vederea întreținerii de relații sexuale contra-cost. Astfel, pentru a evita să mai intre în contact cu clienții față de care acestea au fost nemulțumite, dar și pentru a-i recunoaște pe cei care s-au dovedit de-a lungul timpului a fi serioși și bun-platnici, inculpata Huciu Gabriela Mariana, dar și celelalte persoane care aveau acces la acest telefon obișnuiau să salveze numerele de telefon în funcție de experiența pe care au avut-o în relația cu clientul respectiv, folosind diverse apelative de genul: «Excrocc», «Gunoii», «A Fost #######», «Obsedat ####», «Gunoii #####», «###», «Purtat Degeaba», «####», «Fete», «Fete Chirie Hoat», «Nu Raspunde», etc.

Totodată inculpata Huciu Gabriela Mariana, din dorința de a avea un număr cât mai mare de clienţi și implicit de a obține venituri cât mai consistente, obișnuia să transporte tinerele recrutate în vederea practicării prostituției în folosul ei și găzduite în apartamentele deținute de ea și fiica ei, inculpata Flore Maria Claudia la diferite adrese, în funcție de solicitările clienților în vederea întreținerii de relații sexuale contra-cost. Huciu Gabriela Mariana era cea care se ocupa în mod direct de transportarea tinerelor, utilizând în acest scop autoturismul marca Ford Kuga, cu numărul de înmatriculare (…) și transporta tinerele respective fie la adresele indicate de către clienți ( locuințe private, hoteluri și pensiuni) fie chiar în zona parcărilor de autocamioane din zona municipiului Bistrița, unde le aștepta de obicei alături de Flore Maria Claudiu până la consumarea relațiilor sexuale, ocazie cu care încasa și banii astfel obținuți de tinere. Acesta este motivul pentru care o parte dintre numerele de telefon memorate pe cartela SIM percheziționată evidențiază chiar astfel de clienți: «Nasaud», «#########», «Unirea Hale», «### ######», «Excroc Saratel», «Sucevei Excroc», «Beclean L Gara», «Gunoii #####», ”##### 24», «Camion», etc.”, au mai arătat procurorii în rechizitoriu.

Când va ajunge la final acest dosar și mai ales ce condamnări vor fi aplicate, rămâne de văzut. Cert este că, la nivel de Bistrița, dar și în județ, fenomenul este în floare și scăpat de sub control. Ca și traficul de droguri, de altfel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.