Peste 100.000 de lei se chinuie Penitenciarul Bistrița să recupereze de la mai multe firme cu care a lucrat și care au ajuns în faliment. Cea mai mare sumă, de peste 50.000 de lei o are de achitat omul de afaceri Lucian Adrian Ungur.
Penitenciarul Bistrița și-a pus la dispoziție mâna de lucru firmelor locale și-a rămas cu buza umflată. Cel puțin în cazul unora dintre ele. De ani de zile, Penitenciarul Bistrița încearcă să își recupereze mai bine de 100.000 de lei de la trei firme și două persoane fizice.
Printre sumele cele mai mari le are de plătit falimentarul Cipt Partener, care, culmea, în trecut era una dintre firmele de casă ale autorităților locale și județene. Se pare că firma a apelat la deținuții de la Penitenciarul Bistrița pentru șantierele din județ pe care le avea acu câțiva ani și a uitat să și plătească factura.
Așa se face că Penitenciarul Bistrița s-a înscris la masa credală în dosarul de faliment și acum așteaptă valorificarea bunurilor SRL-ului pentru a-și recupera datoria.
„ Pe rolul instanței se află dosarul de insolvență al societății debitoare. Prin SC nr. 2007 din 05.11.2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a deschis procedura generală a falimentului societății. Sunt date în continuare termene pentru valorificarea bunurilor societății respectiv soluționarea unor contestații. Procedura continuă conform dispozițiilor legale”, notează Penitenciarul Bistrița în cel mai nou raport de activitate.
Administratorul Cipt Partener judecat pentru evaziune fiscală
Potrivit datelor financiare furnizate de SRL, 2017 pare să fie ultimul an de activitate al constructorului. Atunci a bifat o cifră de afaceri de doar 35.000 de lei și pierderi de peste 4 milioane de lei. De altfel în toți ultimii 10 ani firma este pe minus, pierderile variind de la 4 milioane de lei la 28.000 de lei. Ultimul an în care firma a fost pe profit a fost 2009, când SRL-ul raporta o cifră de afaceri de nu mai puțin de 13 milioane de lei și profit de 137.000 de lei.
În 2018, firma a raportat cifră de afaceri 0 și pierderi de 819.000 de lei. În 2019, Cipt Partener își încheia cu totul activitatea, cu o cifră de afaceri 0, 0 profit și 0 angajați.
În 2012, administratorul Cipt Partener Constantin Uță era trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Procurorii spuneau la acea dată că Uță nu a plătit mai bine de doi ani contribuțiile la bugetul de stat, prejudiciul cauzat statului ridicându-se la peste un milion de lei.
„Constantin Uţă a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracţiuni de evaziune fiscală, prin stopaj la sursă, constând în faptul că în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, deşi a reţinut pe state de plată contribuţiile la bugetul de stat, în perioada octombrie 2009 – iulie 2011, nu le-a virat către partea vătămată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, cauzând un prejudiciu în sumă de 1.159.317 lei”, se arata într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Cu un an înainte, societatea comercială intra în insolvență, cu peste 40 de somații de plată din partea creditorilor săi. Se pare că încă de atunci se chinuie Penitenciarul Bistrița să își recupereze datoriile de la SRL.
2011 pare să fi fost un an foarte prost pentru constructor, viceprimarul de la acea vreme, Andrei Rusu precizând că va cere Agenției Naționale de Locuințe să rezilieze contractul cu Cipt Partener. Întârzierile la lucrare l-a determinat pe Andrei Rusu să recurgă la acest gest.
„O firmă care este în insolvență nu mai are capacitatea să își continue activitatea decât foarte, foarte puțin. E foarte dificil. Cauzele sunt interne, nu mă interesează, dar administrația trebuie să lucreze cu firme care sunt bine organizate”, preciza Andrei Rusu la acea dată.
Adrian Lucian Ungur, printre datornici, cu suma cea mai mare
Cipt Partener nu este singura societate comercială care a dat țeapă Penitenciarului Bistrița. Instituția trebuie să își recupereze 4.000 de lei și de la Frattelo Pet Grup Bistrița. Aceasta își desfășoară activitatea în domeniul colectării deșeurilor reciclabile și o duce la fel de prost.
Firma nu mai are activitate din 2015, când raporta o cifră de afaceri de 253.000 de lei și pierderi de peste 30.000 de lei. SRL-ul funcționa cu 12-14 persoane. Cei mai buni ani par să fi fost 2007-2008, când cifra de afaceri a trecut de un milion de lei, iar profitul se apropia de jumătate de milion de lei.
Zece mii de lei are de recuperat Penitenciarul Bistrița de la Girom SRL Bistrița. Nici această firmă nu mai funcționează din 2015, când raporta o cifră de afaceri de doar 100 de lei și pierderi de peste 20.000 de lei. Anul de glorie al SRL-ului pare să fi fost 2010, când raporta o cifră de afaceri de peste un milion de lei.
La cele trei firme se adaugă și două persoane fizice. Este vorba despre Lucian Adrian Ungur, fostul administrator al SRL-ului: Casa de Vis, care de asemenea a apelat la fortă de muncă de la Penitenciarul Bistrița. Penitenciarul Bistrița are de recuperat de la Ungur cea mai mare sumă, peste 50.000 de lei.
„S-a inițiat procedura de executare silită. Prin încheierea civilă nr. 7030/CC/2013 din 13.09.2013 a Judecătoriei Bistrița a fost încuviințată executarea silită a patrimoniului debitorului în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Pe numele debitorului a fost emisă somație de plată”, notează reprezentanții Penitenciarului Bistrița.
Deși de la hotărârea Judecătoriei Bistrița au trecut 10 ani, Penitenciarul Bistrița încă nu și-a recuperat datoria de la omul de afaceri Lucian Adrian Ungur. În aceste condiții, Penitenciarul Bistrița s-a îndreptat spre altă persoană fizică, garant ipotecar pentru Lucian Adrian Ungur. Nici așa nu s-a reușit recuperarea datoriei.
„Nerecuperarea debitelor datorate de către beneficiarii forței de muncă specială, valoarea totală a debitului de recuperat este în sumă de 100.900 de lei. Societățile debitoare se află în proceduri judiciare (insolvență), iar nerecuperarea sumelor de bani se datorează: lipsei disponibilului bănesc în conturile bancare sau a unor active vandabile, duratei mari de timp pentru finalizarea procedurii insolvenței și/sau a lipsei unui titlu/sentințe care să poată fi pusă în executare, calității creanței deținute (chirografară), care nu este susținutăde garanții sau privilegii. De asemenea, posibilitatea redusă de valorificare a titlurilor de creanță deținute de către unitatea penitenciară, pe fondul insolvabilității debitorilor, interesului scăzut al pieței pentru valorificarea bunurilor imobiliare scoase la licitație sau opozabilitatea la executare a debitorului care determină prelungirea duratei de timp pentru recuperarea creanței, situații care împiedică inclusiv recuperarea cheltuielilor de executare silită avansate”, explică situația reprezentanții Penitenciarului Bistrița.
Penitenciarul Bistrița pare să aibă probleme și cu firmele care desfășoară activități în cadrul său, în baza unui contract și a unei licitații. În ultimul raport, reprezentanții Penitenciarului Bistrița spun că nu s-a putut finaliza investiția „Sistem de control acces” pentru că: „obiectivul de investiții Sistem de control acces a întâmpinat dificultăți, prin obținerea autorizației de construire. Când aceasta a fost emisă, la finele anului 2021, executantul nu a răspuns solicitărilor noastre privind continuarea lucrărilor”.