Două clanuri din Craiova s-au luat la bătaie cu bâte și cuțite noaptea trecută în plină stradă. În urma altercației, un adolescent în vârstă de 16 ani dar și un bărbat în vârstă de 29 de ani au fost grav răniți și transportați la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic din Craiova.

Pe lângă cele două victime grav rănite, conflictul dintre bande a fost soldat și cu distrugerea unui autoturism. Persoanele care au fost implicate în scandal au fost identificate de oamenii legii și conduse la sediul poliției pentru a fi audiate.

Mai multe forte de intervenție au fost dirijate la locul faptei după ce trecătorii înspăimântați au sunat la numărul unic de urgență 112 și au susținut ca s-au tras și focuri de armă. Deplasați la fața locului, polițiștii au sesizat că informația nu se confirma.

Cele doua victime rănite în altercație au fost transportate la spital și se află în stare de conștientă, fiind cooperante.

De la ce a pornit scandalul dintre cele două clanuri

Potrivit polițiștilor craioveni, adolescentul în vârstă de 16 ani a suferit o plagă superficială, în zona spatelui, produsă de un cuțit, iar tânărul în vârstă de 29 de ani are o leziune în zona capului, prin lovire cu o bâtă. Cei doi se află în afara oricărui pericol.https://assets.vlitag.com/plugins/safeframe/src/html/r.htmlDin primele verificări s-a constatat că între patru bărbati pe de o parte și alți trei pe de altă parte, toți domiciliați în municipiul Craiova, ar fi izbucnit un conflict, iar între cele două grupuri exista o rivalitate mai veche.

În cauză, oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Sursa: stirilekanald.ro

Citește și: Rata inflației: 8,4% în ianuarie! Salariul mediu brut pe economie a trecut de 6.000 de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.