Comisia juridică, pentru comunicaţii şi comisia economică din Senat au dat un raport favorabil asupra proiectului de lege referitor la comunicaţiile electronice.

Este vorba despre unui proiect de lege care a fost iniţiat de fostul Guvern Cîțu şi care a fost adoptat deja în Camera Deputaţilor.

Prin acest articol de lege, România vrea să permită interceptarea mesajelor de pe WhatsApp, Telegram şi Signal și a provocat deja dezbateri aprinse în spațiul public.

Potrivit Agerpres, articolul 10.2 din proiectul de act normativ a fost modificat, după ce, potrivit senatorului PNL Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice, acesta “a stârnit îngrijorări sub aspectul încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale” privind posibilitatea ca servicii care activează în domeniul siguranţei naţionale să solicite informaţii prin acces inclusiv la aplicaţii de tip WhatsApp sau Telegram.

Propunerea senatorului PNL Iulia Scântei, avansată în urmă cu o săptămână, în cadrul unei şedinţei a Comisiei juridice, a fost însuşită marţi în comisiile reunite de specialitate şi prevede că, la solicitarea organelor autorizate, cu respectarea prevederilor din Codul de procedură penală, furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP acordă “conţinutul decriptat al comunicaţiilor tranzitate în reţelele proprii”.

Articolul 10.2 amendat în Comisie, prin eliminarea sintagmei “furnizorii de servicii de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere”, prevede următoarele:

“Furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP au obligaţia să sprijine organele de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică sau a actelor de autorizare dispuse potrivit Codului de procedură penală, precum şi potrivit Legii privind securitatea naţională”.

USR s-a pronunţat pentru eliminarea în integralitate a articolului 10, dar amendamentul a fost respins.

Proiectul va fi dezbătut de plenul Senatului, for decizional în acest caz.

Sursa: stirileprotv.ro

Citește și: Situația infectărilor cu SARS CoV-2 și decesele, în BN! Vezi incidențele din fiecare localitate

1 COMENTARIU

  1. Da numa ce irascibili sunt cei care ” au ei ceva de ascuns ” … Foarte bine . Sa se puna STOP mesajelor de prost gust , injuriilor si prin care se aduce atingere onoarei si demnitatii persoanelor ori institutiilor si societatilor de orice fel . Cat priveste mediul infractor… oricum el a fost, este si va fi supravegheat si cu si fara acordul ” cuiva ” anume , dar acuma va fi oficiala treaba si este ok !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.