Un bărbat a murit, după ce a fost implicat, duminică seara, într-un accident rutier între localitățile Cușma și Satu Nou. Autoturismul pe care îl conducea și în care se mai aflau doi bărbați, s-a răsturnat.
La locul accidentului a intervenit Detașamentul de Pompieri Bistrița.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, ajunse la fața locului echipajele medicale au găsit trei victime, bărbați: două victime cooperante, conștiente, iar a treia se afla în stop cardiorespirator,astfel că i s-a aplicat protocolul de resuscitare.
Din nefericire victima a fost declarată decedată la fața locului.
Polițiștii au fost și ei prezenți la locul accidentului.
„În această seară, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost alertați despre producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 172G.
Între localitățile Cușma și Satu Nou, a fost identificat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, constatându-se ca a fost condus de un bărbat de 32 de ani din Petriș.
În urma impactului, datorită leziunilor suferite, șoferul nu a răspuns protocolului de resuscitare fiind declarat decedat”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând sa fie stabilite cauzele și modalitatea producerii accidentului.