Dosarul în care Virgil Coman și soția sa Alina Monda au fost judecați pentru constituire de grup infracțional organizat, spălare de bani și evaziune fiscală a ajuns la final! Cei doi au scăpat de pedepse, după ce una dintre infracțiuni s-a prescris, pentru alta procurorii nu au avut suficiente dovezi, iar pentru alta pedeapsa a fost stinsă prin achitarea prejudiciului.

De șase ani și două luni de procese a fost nevoie până ca Tribunalul Bistrița-Năsăud să pronunțe prima sentință, în februarie anul trecut.

Astfel, la Bistrița, Virgil Claudiu Coman a fost achitat pentru constituire de grup infracțional organizat și spălare de bani, fiindcă aceste fapte s-au prescris, însă a fost condamnat pentru evaziune fiscală, la o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare și interzicerea unor drepturi: dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator al unei societăţi comerciale, “urmare a conduitei procesuale a inculpatului, care indică o lipsă de conştientizare a caracterului și urmărilor faptelor, şi reflectă o stare de nedemnitate în exercitarea acestui drept”; totodată lui Coman i s-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Alina Monda a fost achitată pentru infracțiunile de grup infracțional organizat și folosirea cu rea credință de bunul sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, dar a primit și ea o pedeapsă cu suspendare pentru evaziune fiscală, respectiv 3 ani de închisoare, precum și interzicerea dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, precum și dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

De asemenea, Olimpia Varga, contabila firmei deținută de Monda și condusă în fapt de Coman, Dalmera Construct SRL Ocniţa, care potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2009 – august 2010, “a falsificat facturile şi chitanţele SC Asturlemn Srl, SC Lux Latin SRL, SC Flor Metal SRL, şi a înregistrat în contabilitatea societăţii, ştiind că sunt fictive, toate cele 232 de facturi care nu aveau la bază operaţiuni reale, emise de SC Asturlemn SRL Bistriţa, SC Lux Latin SRL Bistriţa, SC Utilaje GP SRL Bîrla, şi SC Flor Metal SRL Moigrad Porolissum, prin care s-a adus un prejudiciu bugetului statului în sumă de 240.985 lei”, a primit o pedeapsă de 2 ani cu suspendare. Totodată, instanța i-a interzis funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv cea de contabil, precum și dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În cazul acesteia, instanța a ținut cont de faptul că a recunoscut faptele.

Carmen Cucolaș Iedean a primit în schimb o pedeapsă cu executare, aceasta fiind recidivistă, condamnarea fiind de 3 ani și 6 luni (după contopirea pedepselor antyerioare), plus interzicerea dreptului de a mai administra o societate comercială, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Cu executare a primit și Cornelia Baciu, și ea recidivistă, cu multe infracțiuni la activ. Sentința acesteia, după contopirea pedepselor primite în alte dosare, este de 6 ani și 3 luni de închisoare. Totodată, ca și celorlalți mai sus amintiți, i s-au interzis o serie de drepturi.

De asemenea, Coman, Monda, Varga și Cucolaș Iedean au fost obligați de instanță să plătească în solidar, către ANAF, 182.173 lei, despăgubiri civile cu titlu de daune materiale, la care se adaugă majorările de întârziere și penalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscală. Totodată, Coman, Monda, Varga și Baciu au fost obligați de instanță să plătească în solidar, tot către ANAF, 58.812,40 lei, despăgubiri civile cu titlu de daune materiale, la care se adaugă majorările de întârziere și penalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscal.

Bineînțeles sentința a fost atacată cu apel, la Curtea de Apel Cluj, atât de inculpați, cât și de procurorii care au considerat că instanța bistrițeană trebuia să îi condamne pe cei doi și pentru spălare de bani și pe toți inculpații pentru constituire de grup infracțional organizat. Dosarul a ajuns în aprilie anul trecut, iar pe 6 ianuarie magistrații clujeni au pronunțat sentința.

Au achitat prejudiciul, au scăpat de pedeapsă

La Cluj, situația s-a îmbunătățit sută la sută pentru inculpații din dosar.

Astfel, pentru evaziune fiscală au fost iertați de pedeapsă, practic procesul penal încetând pe această infracțiune, după ce Coman și Monda au achitat prejudiciile aduse bugetului de stat, calculate de ANAF, conform noilor prevederi ale Codului Penal.

Ca să scape de pedeapsă, până să înceapă procesul de la Curtea de Apel Cluj, Coman și Monda au achitat prejudiciul de aproape 241.000 lei, precum şi majorarea acestuia, de 20 % din baza de calcul, și s-au angajat în fața judecătorilor clujeni că vor achita dobânzile si penalitățile aferente prejudiciului, ulterior comunicării cuantumului acestora, de către partea civilă, respectiv de către ANAF.

“Inculpata Monda Alina Sorina a depus la dosarul cauzei dovada de plată a sumei de 240.985,40 lei în beneficiul statului, cu titlu de plată a prejudiciului în dosar nr. 3313/112/2014, conform OP nr. 01/08.06.2021.

Deopotrivă, inculpatul Coman Virgil Claudiu a depus la dosarul cauzei dovada de plată a sumei de 48.200 lei în beneficiul statului, tot cu titlu de plată a prejudiciului în dosar nr. 3313/112/2014, conform OP nr. 01/08.06.2021. Ulterior a obţinut restituirea, pe cale administrativă, a acestei sume întrucât plata a fost efectuată într-un cont greșit.

Prin adresa nr. 10423/05.08.2021, emisă de A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Cluj-Napoca – A.J.F.P. Bistriţa-Năsăud, înaintată la dosarul instanței de apel, fila 164, s-a comunicat faptul că suma totală a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente prejudiciului reţinut prin rechizitoriul emis în dosar penal nr. 48/P/2011 este de 228.746 lei. De asemenea, a fost anexată o fişă de calcul, din care rezultă că partea civilă consideră ca având natura unor prejudicii următoarele debite principale : 48.200 lei, achitată de inculpatul Coman Virgil Claudiu la data de 08.06.2021, şi suma de 240.985,40 lei, achitată de inculpata Monda Alina Sorina la data de 08.06.2021. Mai apoi, pentru suma de 48.200 lei, achitată de inculpatul Coman Virgil Claudiu în condiţiile amintite, partea civilă calculează şi solicită dobânzi şi penalităţi de întârziere în valoare totală de 38.126 lei (dobânzi – 24.789 lei, penalităţi de întârziere – 13.337 lei). Deopotrivă, pentru suma de 240.985 lei, achitată la data de 08.06.2021 de numita Monda Alina Sorina în condiţiile amintite, partea civilă calculează şi solicită accesorii în valoare totală de 190.620 lei (dobânzi – 123.939 lei; penalităţi de întârziere – 66.681 lei).

În raport de această adresă, inculpatul Coman Virgil Claudiu a înţeles să achite la data de 14.09.2021 către stat suma de 228.744 lei, reprezentând accesoriile aferente ambelor debite în valoare de 48.200 lei (achitat iniţial cu titlu de majorare de 20%, ce i-a fost restituit pe cale administrativă) şi 240.985,40 lei, conform OP nr. 1/14.09.2021. Deopotrivă, acelaşi inculpat achită la data de 13.09.2021 şi suma de 48.200, cu titlu de prejudiciu în dosar penal nr. 3313/112/2014, reprezentând 20% din valoarea prejudiciului de 240.985 lei.

Referitor la dimensiunea prejudiciului cauzat prin activitatea ilicită a inculpaţilor, conform construcţiei acuzării, în limitele învestirii instanţei de judecată prin rechizitoriu, Curtea reţine, în acord cu cele reţinute mai-sus, că fac obiectul judecăţii doar operaţiunile comerciale fictive şi care au fost documentate în speţă, pentru care s-a calculat un prejudiciu – debit principal în valoare de 240.985,40 lei. Constituirea de parte civilă nu poate să vizeze decât acest prejudiciu şi nicidecum alte sume  calculate de organul fiscal în baza altor raporturi fiscale care nu fac obiectul cauzei. Din această perspectivă, chiar dacă constituirea de parte civilă ar viza şi alte sume ce exced prejudiciului efectiv şi accesoriilor acestuia, instanţa de apel nu este abilitată să stabilească aparenţa dreptului întrucât instanţa penală soluţionează latura civilă alăturată acţiunii penale doar în limitele învestirii sale, ambele acţiuni exercitate în procesul penal au ca temei comiterea unei infracţiuni.

Or, aşa cum s-a reţinut deja, activitatea ilicită conjugată a inculpaţilor şi tipică incriminării de la art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, a fost de natură să cauzeze bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare de 240.985,40 lei. La acesta se adaugă accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere), percepute şi calculate de la data scadenţei de plată a debitului principal şi până la data de 08.06.2021, când inculpata Monda Alina Sorina a depus la dosarul cauzei dovada de plată a sumei de 240.985,40 lei în beneficiul statului, cu titlu de plată a prejudiciului în dosar nr. 3313/112/2014, conform OP nr. 01/08.06.2021.

În egală măsură, se observă că inculpatul Coman Virgil Claudiu a achitat în întregime accesoriile acestui debit, fiind vorba de suma de 190.620 lei (dobândă şi penalităţi de întârziere), percepute şi calculate de partea civilă. Deopotrivă, acelaşi inculpat achită la data de 13.09.2021 şi suma de 48.200, cu titlu de prejudiciu în dosar penal nr. 3313/112/2014, reprezentând, de fapt, majorarea de 20% din valoarea prejudiciului de 240.985 lei.

În aceste condiţii, în cauză devin incidente prevederile art. 10 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 241/2005, privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2021, potrivit cărora în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca atare, acest text normativ instituie o cauză de nepedepsire în cazul comiterii unei infracţiuni de evaziune fiscală pentru situaţia în care prejudiciul efectiv cauzat, o majorare de 20% din acesta, precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) sunt efectiv achitate în cursul procesului penal, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauză.

În ipoteza în care se dovedeşte achitarea sumelor respective, instanţa este obligată să pronunţe o soluţie de încetare a procesului penal în cauză, în conformitate cu prevederile art. 396 a lin. 6 Cod procedură penală cu ref. la art. 16 alin. 1 lit. h) C.proc.pen. şi art. 10 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2021.

În cauză, se observă că inculpaţii (cu execepţia inculpatei Varga Olimipia) nu au recunoscut acuzaţiile penale formulate împotriva lor, însă în faţa instanţei de apel, dată fiind situaţia plăţilor efectuate de coinculpaţii Monda Alina Sorina şi Coman Virgil Claudiu, au solicitat evocarea fondului cauzei şi pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziunii fiscală (pentru fiecare dintre aceştia cu forma participaţiei penale pentru care au fost trimişi în judecată).

În consecinţă, Curtea are în vedere, în primul rând, că în cauză au fost achitate integral sumele avute în vedere de art. 10 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 241/2005, modificată prin Legea nr. 55/2021, prin raportare la acuzaţiile penale concret formulate împotriva inculpaţilor. În al doilea rând, inculpaţii au solicitat, prioritar, ca în această cauză penală să se dea efect acestei împrejurări în condiţiile art. 396 alin. 6 Cod procedură penală cu ref. la art. 16 alin. 1 lit. h) C.proc.pen. şi art. 10 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2021, prin pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal faţă de toţi inculpaţii şi în ceea ce priveşte acuzaţia de evaziune fiscală. (…)

Aşa fiind, achitarea integrală a sumelor amintite impune, cu prioritate, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal faţă de toţi inculpaţii din cauză. Întrucât nu s-a solicitat continuarea procesului penal de către aceştia, rezultă în mod necesar că instanţa este obligată să pronunţe în cauză o soluţie de încetare a procesului penal conform art. 396 alin. 6 Cod procedură penală cu ref. la art. 16 alin. 1 lit. h) C.proc.pen. şi art. 10 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2021, rămânând fără obiect analiza pe fond a acuzaţiilor penale (de evaziune fiscală) adusă celor patru inculpaţi”, se arată în motivarea Curții de Apel Cluj.

Și celelalte inculpate au scăpat basma curată

Astfel, nu doar Coman și Monda au fost absolviți de vină, ci și ceilalți inculpați din dosar acuzați de complicitate la evaziunea fiscală, respectiv Olimpia Varga, Lucreția Cucolaș-Iedean și Baciu Cornelia.

În ceea ce o privește pe Olimpia Varga, care și-a recunoscut faptele în fața procurorilor și a instanței și pe fond a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare, procurorii au cerut în apel ca instanța să pronunţe o soluţie de încetare a procesului penal şi faţă de aceasta pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală, în contextul în care prejudiciul a fost achitat.

“În raport de toţi inculpaţii şi de data comiterii activităţii infracţionale (2009-2010), tipică incriminării de la art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (în diferite forme ale participaţiei penale, conform construcţiei acuzării), legea penală mai favorabilă acestor inculpaţi, în condiţiile art. 5 alin. 1 C.pen., este legea penală în vigoare, în contextul în care prevede o cauză de nepedepsire ce conduce la pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, solicită de apărarea tuturor inculpaţilor. Deopotrivă, se au în vedere şi dispoziţiile Noului Cod penal privitoare la prescripţia răspunderii penale, care sunt dispoziţii penale mai favorabile în raport şi de celelalte infracţiuni pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii.

Sub acest aspect, Curtea notează că prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, modificată prin Legea nr. 55/2021, sunt norme de drept substanţial, astfel încât trebuie avute în vedere cu ocazia examenului efectuat conform art. 5 alin. 1 C.pen., privitor la determinarea legii penale mai favorabile în cazul concursului de legi penale, intervenite între momentul comiterii (epuizării) unei infracţiuni şi cel al antrenării răspunderii penale a făptuitorului”, mai precizează instanța.

Constituirea de grup infracțional a ajuns la prescripție

Așa cum am arătat mai sus, infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat s-a prescris, astfel că inculpații din dosar au scăpat și de aceasta.

“Dat fiind momentul comiterii presupusei infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, conform construcţiei acuzării (octombrie 2009 – noiembrie 2010), s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale potrivit art. 154 alin. 1 lit. d) şi art. 155 alin. 4 Cod penal (termenul general de prescripţie este de 5 ani pentru infracţiunea în discuţie prin raportare la limitele speciale ale pedepsei închisorii prev. de art. 367 alin. 1 C.pen., termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este de 10 ani). La fel, termenele de prescripţie (general şi special) sunt identice şi în cazul infracţiunii prev. de art. 272 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la limitele prevăzute de lege pentru comiterea acesteia (de la 6 luni la 3 ani). De la data comiterii acestei presupuse infracţiuni de către inculpaţii Coman Virgil Claudiu, Monda Alina Sorina şi Pap (fostă Varga) Olimpia (noiembrie 2009, respectiv august 2010) s-a scurt un interval mai mare de 10 ani”, a mai arătat instanța clujeană.

Cât despre infracțiunea de spălare de bani, Curtea de Apel Cluj a respins apelul înaintat de procurori în acest sens, însușindu-și totodată soluția de achitare pronunțată de instanța de fond, în sensul în care “probele administrate în cursul procesului penal nu susţin aceste acuzaţii penale aduse inculpaţilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.