În ultimele 24 de ore jandarmii din Bistrița-Năsăud au aplicat pe raza județului 9 amenzi, în valoare de peste 8.000 lei, și peste 20 de avertismente scrise.

Potrivit IJJ Bistrița-Năsăud, au fost constatate trei cazuri de părăsire a carantinei, iar pe timpul verificărilor executate persoanele nu se aflau la adresa de domiciliu, ca urmare cei în cauză au fost sancționați cu câte 1.000 de lei fiecare. 

Și pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au fost aplicate numai în ultimele 24 de ore, 26 de sancțiuni contravenționale: 3 amenzi în valoare de 3.000 de lei și 23 de avertismente scrise.

De asemenea, au fost aplicate amenzi în valoare de 2.400 lei pentru tulburarea ordinii publice, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, respectiv provocarea unui scandal.
Astfel de misiuni de verificare a respectării noilor măsuri vor continua pentru a preveni și combate imbolnăvirile în rândul populației.

Oamenii legii reamintesc faptul că având în vedere noile măsuri intrate în vigoare la acest sfârșit de săptămână, portul măștii de protecție este obligatoriu în toate spațiile publice închise și deschise. Masca poate fi de tip medical sau FFP2 și trebuie purtată astfel încât să acopere nasul și gura.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.