carte și statuie

A venit și sentința definitivă în dosarul lui Marcel Mircea Chiș, fostul patron al Decis Com SRL, trimis în judecată pentru constituire de grup infracțional organizat și înșelăciune, în primăvara acestui an , cu acord de recunoaștere a vinovăției. Dacă magistrații bistrițeni au vrut să îl trimită după gratii pentru mai bine de trei ani, acum Chiș poate răsufla ușurat, fiindcă magistrații de la Curtea de Apel Cluj au schimbat sentința pronunțată la Bistrița și au admis acordul de recunoaștere încheiat cu procurorii.

Așa cum arătam în urmă cu 4 luni, deși Marcel Mircea Chiș – fostul patron al Decis Com SRL, a semnat un acord de recunoaștere cu procurorii în baza căruia ar fi primit o condamnare de 3 ani cu suspendare, instanța de la Tribunalul Bistrița-Năsăud a considerat că activitatea infracțională a acestuia “a fost una complexă, bine organizată și săvârșită în mod repetat, în vederea obținerii rapide de sume mari de bani, activitatea infracțională a grupului derulându-se pe o perioadă relativ lungă de timp, de peste 5 luni de zile”.

La Bistrița, tratat extrem de dur

Considerând că faptele bistrițeanului au un grad de periculozitate socială ridicat și că pedeapsa prevăzută era mult prea blândă, instanța bistrițeană a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Chiș cu procurorii.

„Dimensiunea pedepsei și modalitatea acesteia de executare trebuie să reprezinte echivalentul gravității reale a faptelor săvârșite, chiar după 7 ani de la data săvârșirii acestora. Ori apreciem că pedeapsa rezultantă cu privire la care s-a ajuns la un acord între reprezentantul Ministerului Public și inculpatul Chiș Marcel Mircea, în cuantumul și prin modalitatea de individualizare stabilită, este în cauză nejustificat de blândă, nefiind în măsură a asigura scopul preventiv educativ al sancțiunii. (….)

Așadar, apreciază instanța că se impune aplicarea unor pedepse majorate pentru reeducarea inculpatului Chiș Mircea Marcel, iar pe de altă parte, că modalitatea de executare- suspendarea sub supraveghere, nu este în măsură să asigure îndreptarea atitudinii acestuia față de comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, că nu este în măsură să asigure resocializarea sa viitoare pozitivă, și nici o reacție adecvată în diminuarea săvârșirii de fapte penale îndreptate împotriva patrimoniului, întărind percepția opiniei publice că organele judiciare nu sunt în măsură să realizeze un act de justiție cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale conferite atât de dispozițiile legale procesual penale, cât și de cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, a cărui finalitate, prin tragerea la răspundere penală, în condițiile stabilirii vinovăției inculpatului, corespunde și caracterului disuasiv al pedepsei.

Aplicarea unor pedepse ferme se impune în cauză și prin prisma faptului că o reacție nejustificat de blândă din partea autorităților statului ar fi de natură să creeze impresia că organele judiciare manifestă toleranță față de infracțiunile îndreptate în mod organizat împotriva patrimoniului, precum și ideea nerespectării legii cu complicitatea magistraților, cu consecințe grave asupra existenței efective a statului de drept.

Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl reprezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepselor, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și a inculpatului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei, care, totodată, prin mărirea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al inculpatului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția generală și specială înscrise în Codul penal român”, a arătat Tribunalul Bistrița-Năsăud, în motivare.

Chiș, dar și procurorii DIICOT au atacat sentința la Curtea de Apel Cluj

Atât Chiș, dar și procurorii DIICOT care au instrumentat dosarul, au atacat decizia instanței la Curtea de Apel Cluj, unde, zilele trecute, instanța a admis apelurile acestora și a pronunțat o nouă hotărâre, prin care acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Chiș a fost admis.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud şi de către inculpatul C. M. M împotriva sentinţei penale nr. 70/F din data de 11 august 2021 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe care o desfiinţează în întregime. Pronunţând o nouă hotărâre, în baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 01.04.2021 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud cu inculpatul C.M M, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1, 3 şi 6 Cod penal, şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 2561 Cod penal, art. 35 alin. 1 Cod penal (19 acte materiale), obiect al cauzei penale nr. 38 D/P/2021.

Condamnă pe inculpatul C. M M, , la pedepsele de:

 – 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1, lit. a şi b Cod penal, pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1, 3 şi 6 Cod penal, cu aplicarea art. 480 alin. 4 Cod procedură penală;

 – 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 2561 Cod penal, art. 35 alin. 1 Cod penal (19 acte materiale) şi art. 480 alin. 4 Cod procedură penală.

Constată că infracţiunile au fost comise în concurs real prev. de art. 38 alin. 1 Cod penal, iar în baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă (respectiv 6 luni închisoare), astfel încât, în final inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal. Face aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, rap. la art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, stabilind, în baza art. 92 alin. 1 Cod penal un termen de supraveghere de 4 ani. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1 lit. a-e Cod penal”, este soluția pe scurt a hotărârii pronunțată de magistrații de la Curtea de Apel Cluj.

Care sunt motivele care au stat la baza acestei decizii, veți citi săptămâna viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.