Tot mai mulți copii rămân singuri de sărbători, după ce părinții sunt nevoiți să plece din țară pentru a le oferi un trai mai bun. Dacă pentru cei mai mulți apropierea sărbătorilor de iarnă reprezintă un prilej de bucurie, marcat de mese îmbelșugate alături de cei dragi, cadouri și colinde, părinții plecați peste hotare sunt nevoiți să le ureze copiilor „Crăciun fericit!” la telefon, de la mii de kilometri depărtare și își petrec sărbătorile cu lacrimi în ochi, apăsați de dor și de neputința de a fi alături de cei mici atunci când își primesc cadourile de la Moș Crăciun.
Statisticile oficiale furnizate de autorități arată că numai anul acesta peste 75.800 de copii sunt în grija rudelor sau a unui părinte, în țară, în urma migrației economice a părinților. Aceste statistici includ numai copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială, pentru că în realitate sunt cu mult mai mulți.
Din păcate, cei peste 75.800 de copii rămași acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate sunt expuși mai multor riscuri: abandon școlar, autoizolare, apariția unor tulburări emoționale și comportamentale. Cu atât mai mult în această perioadă, când pandemia a schimbat radical tot ceea ce era odată normal și a accentuat izolarea socială pentru a limita răspândirea virusului, iar cei mici au fost vulnerabilizați suplimentar și au avut nevoie mai mult ca oricând de sprijinul părinților, de afecțiunea și de supravegherea acestora. Fenomenul sociologic ia amploare de la un an la altul, chiar dacă în anul 2020 s-a observat o scădere semnificativă datorată de pierderea locurilor de muncă din străinătate, anul acesta au fost raportate semnificativ mai multe cazuri în care copiii rămân singuri acasă, după ce părinții au plecat să muncească peste hotare.
„Tot ce vreau de la Moș Crăciun e să fie mama lângă mine”
Părinții plecați în străinătate fac tot ce le stă în putință să se întoarcă măcar de sărbători acasă, însă există situații în care locul de muncă nu le permite acest lucru sau din cauza restricțiilor impuse de pandemie sunt nevoiți să le ureze celor dragi „Crăciun fericit!” la telefon, de la mii de kilometri depărtare. Iar la celălalt capăt al firului se află un copil pentru care cel mai frumos cadou ar fi să se întoarcă mama sau tata acasă.
În această situație se află și Maria, o tânără din Cluj-Napoca, în vârstă de 35 de ani, care din cauza serviciului nu va putea fi alături de micuța Dalia anul acesta de Crăciun. Maria a plecat să muncească în Spania de aproape doi ani, după ce restaurantul la care lucra a făcut disponibilizări masive din cauza pandemiei. Maria este o mamă singură, iar singurul sprijin în creșterea micuței Dalia vine din partea părinților ei. Va fi al doilea Crăciun pe care îl va petrece departe de fiica sa, și se gândește cu groază la sărbători.
„Este extrem de greu să stai departe de cei dragi de sărbători. Cel mai tare mă doare că nu pot fi alături de Dalia. Are numai cinci ani dar conștientizează totul. Anul trecut a fost foarte supărată că nu am reușit să ajung acasă de Crăciun, să despachetăm cadouri împreună. Vă spun sincer, nimic nu doare mai tare decât să știi că copilul tău suferă și că ești nevoit să fii departe de el. Mi se rupe sufletul, dar nu am altă soluție. Când mă uit în ochișorii ăia mari și înlăcrimați, când o aud cum mă imploră să rămân, dar mi-e imposibil… Simt că o dezamăgesc mereu. Am întrebat-o pe Mara ce-și dorește de Crăciun. Mi-a spus că nu vrea nimic, doar ca mami să fie acasă. Cum să-i pui unui copil de cinci anișori că mami nu va fi acasă de Crăciun pentru că altfel ea nu ar mai avea mâncare, hăinuțe și, până la urmă, un acoperiș deasupra capului. Singura speranță e că va trece și pandemia și îmi voi găsi un loc de muncă în țară. Vreau ca Dalia să crească lângă mine.” ne-a povestit Maria cu ochii înlăcrimați.
Așa cum spunea și Maria, copiii conștientizează totul, iar faptul că nu sunt aproape de părinți în preajma sărbătorilor sau în momentele importante pentru ei îi afectează extrem de mult. Chiar dacă părinții încearcă să le ofere copiilor rămași acasă o viață mai bună, banii nu compensează lipsa lor. Copii sunt nevoiți să treacă prin așa numitele „drame sufletești”, să se maturizeze mai devreme, iar traumele odată instalate îl vor marca chiar și atunci când vor deveni adulți. Cei mai mulți întâmpină dificultăți emoționale, sociale și educaționale. Chiar dacă acești copii nu sunt părăsiți sau abandonați în adevăratul sens al cuvântului, faptul că nu își văd părinții pentru perioade lungi de timp îi determină să trăiască cu teama că mama sau tata nu se vor mai întoarce niciodată.
„Am ajuns să le spun bunicilor mamă și tată”
Adina are 21 de ani și a fost de acord să ne povestească cum este văzută plecarea unui părinte în străinătate din perspectiva unui copil. Adina avea numai 3 ani când părinții ei au luat drumul străinătății pentru a-i croi un viitor mai bun. A rămas în grija bunicilor, cărora a ajuns să le spună mamă și tată. Tânăra spune că prima sa amintire este legată de plecarea părinților săi în străinătate, un eveniment care a marcat-o profund. Aceasta și-a promis că dacă va avea un copil, niciodată nu îl va face să se simtă abandonat și va face orice îi stă în putință să nu plece departe de el.
„Aveam numai trei ani când au plecat părinții mei în străinătate, dar și acum îmi aduc aminte când i-am văzut urcându-se în autocar. Nu știu ce am simțit la acel moment, eram prea mică ca să-mi dau seama, cert este că mi-a rămas această imagine imprimată în memorie. Cred că este prima mea amintire. Au urmat ani la rând în care adormeam plângând pentru că vedeam că alți copii îi au pe mama și pe tata alături, iar lângă mine erau bunicii. Chiar dacă m-au iubit enorm, niciodată nu i-au putut înlocui pe mama și pe tata. Mereu am simțit un gol, mai ales la serbări sau la zile de naștere. De obicei, se întorceau acasă de Crăciun și de Paște, stăteau cam 3 săptămâni, apoi plecau iar la muncă, dar au fost și situații în care nu au putut să ajungă de sărbători sau a venit doar unul dintre ei, în funcție de cum le permitea serviciul. Vorbeam la telefon destul de rar, cam de două ori pe lună și treptat, odată ce am crescut, cam pe la 14-15 ani, am început să mă distanțez de ei. Simțeam că m-au abandonat, că nu mă iubesc. Mă întrebam de ce părinții altor copii au putut să rămână în țară și ei nu. Abia mai târziu am realizat toate sacrificiile pe care le fac ei pentru mine, pentru că da, părinții mei încă lucrează în străinătate ca să mă susțină în facultate. Visez la ziua când vom fi cu toții împreună. Am ajuns să le spun bunicilor mamă și tată, pentru că practic ei m-au crescut. Nu îi judec și nu îi condamn, pentru că știu că au făcut ce au crezut ei că este mai bine pentru mine, dar mi-am promis că dacă voi avea vreodată copii, niciodată nu voi pleca în străinătate fără ei, indiferent de cât de greu mi-ar fi. Nu le-aș da ocazia să se simtă abandonați și uitați.”, ne-a povestit Adina.
Specialiștii recomandă ca părinții plecați peste hotare să fie extrem de atenți la modul în care comunică cu copii pentru că aceștia se pot simți abandonați, iar pentru a evita o dezamăgire și mai mare de sărbători, părinți nu trebuie să le facă celor mici promisiuni deșarte că vor veni acasă de Crăciun.
