În urmă cu peste 260 de ani, proiectul de grănicerizare a românilor și secuilor din județele apropiate de arcul carpatic a făcut obiectul înființării milițiilor de graniță, menite să apere frontierele Transilvaniei, nou teritoriu înglobat după alungarea turcilor, în 1699, în Imperiul Austriac.
În perioada înființării regimentelor românești și secuiești, împărăteasă era Maria Therezia, care i-a urmat pe tron tatălui său Carol al VI-lea – 1740-1780.
Ajunsă pe tronul imperiului datorită tatălui său, cam nepriceput în administrație dar foarte priceput în diplomație, Maria Therezia a inițiat un amplu program de reformă, cunoscut sub numele de „Reforma tereziană de stat”. Una din calitățile sale și care-i lipsise în mod evident tatălui său, a fost iscusința cu care și-a ales miniștri abili pentru a o ajuta la ceea ce-și pusese în gând. Reforma sistemului de guvernământ realizată în primii ai ani de domnie se datorează în mare măsură contelui Friedrich Haugwitz, care a ”copiat” sistemul de guvernare centralizat de la Frederic al II-lea al Prusiei. A existat o opoziție puternică împotriva acestei întăriri a controlului regal (Direktorium), în special din partea nobililor și dietei din Boemia, care se bucurase de o mare independență, de secole.
A promovat dezvoltarea industriei textile și a comerțului. A instituit o comisie însărcinată cu redactarea unui cod legislativ care urma să poarte numele Codex Theresianus. În 1768 a adoptat un nou cod penal (Constitutio Criminalis Theresiana), iar în 1776 a interzis tortura. A îmbunătățit situația țăranilor, în special cea a iobagilor, deschizând drumul spre desființarea iobăgiei, măsură adoptată în timpul domniei fiului ei, împăratul Iosif al II-lea (1780-1790).
Înființare regimentului năsăudean
Înființarea regimentului II de Graniță Năsăud a fost o necesitate atât pentru mai marii împărăției de la Viena cât și pentru românii din cele 23 de sate compact românești, 21 din Valea Rodnei, la care se adaugă satele de după târg, de pe Valea Șieului: Sîntioana și Mărișelu. Practic, prin acest proiect Viena punea stavilă în munții dinspre Moldova, împotriva turcilor, crea un cordon sanitar împotriva propagării molimelor și emigrației transilvănenilor și, stingea conflictul secular dintre hapsânii sași bistrițeni și românii liberi din cele 23 de sate năsăudene. Sașii îi asupreau continuu pe valahi și își făcuseră un scop în sine din suprataxarea țăranilor, încercând din răsputeri să-i transforme pe aceștia în iobagi, prin ignorarea statutului lor de oameni liberi, pentru a-și crește averile. Însă, punerea în aplicare a proiectului Vienei, de constituire a graniței, a început prost pentru români. Și deși bărbații maturi din cele 23 de sate purtau arme și făceau instrucție, sub comanda unor ofițeri străini, încă din 1762, ei nu erau militarizați oficial, pentru că nu depuseseră jurământul militar. Din păcate, după aproape un an de instrucție și drumuri la Năsăud, unde era stabilit cartierul general al regimentului de infanterie, supranumit II Năsăud, pentru că era al doilea după Orlat-Sibiu, și avea și numărul 17, în seria regimentelor de protecție a granițelor din Balcani până în Maramureș. Curtea de la Viena avea și interese ascunse în ce privește militarizarea celor 23 de sate, respectiv catolicizarea, lucru la care Maria Therezia ține foarte mult. Cu proiectul de grănicerizate dublat de cel de catolicizare îl însărcinase pe generalul Buccow. Lipsa unui act juridic prin care Viena să își fi luat angajamente față de grănicerii năsăudeni, înrolați cu familii cu tot și care aveau să jure să slujească interesele imperiale pe pământ și pe apă a generat neîncredere și frământări în obștile celor 23 de sate. Liderii țăranilor erau în fruntea oamenilor și, chiar dacă marea lor majoritate au dus muncă de lămurire în favoarea militarizării, în momentul 10 mai 1763, când la Salva, pe locul numit Mocirla ar fi trebuit să aibă loc depunerea jurământului militar,”Zu Land, zu Vasser” (pe pământ și pe apă), a avut loc o revoltă spontană și, armele au fost aruncate la pământ generalul Buccov și episcopul Petru Aron bătuți și fugăriți, iar românii au refuzat să depună jurământul militar. Inițiatorul revoltei împotriva austriecilor a fost bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu, fost soldat imperial, cunoscător al administrației imperiale, care vorbea bine limba ocupanților, știa să scrie și să citească în limba germană și cunoștea metehnele ofițerilor austrieci.
Sacrificiul lui Todoran a fost o lecție pentru austrieci. Băjenirea ca ultimă soluție de a scăpa de teroare
Revolta de a Salva s-a stins prin reținerea și judecarea lui Tănase Todoran și a încă 19 căpetenii. Condamnat la cea mai odioasă moarte, cea de frângere a trupului cu roata, bătrânul bichigean a dat dovadă de dârzenie și hotărâre. Potrivit cronicilor năsăudene, el ar îndemnat la nesupunere privind trecerea la catolicism chiar și atunci când era omorât… Alături de el, încă trei martiri ai năsăudenilor au fost omorâți, prin spânzurare, pedeapsa fiind gândită de Buccow, cu permisiunea Vienei, pentru a intimida românii și a-i face docili. Execuția celor patru s-a făcut pe 12 noimebrie, 1763, dar omorârea lor era hotărâtă încă din ziua revoltei. Lucrurile nu au fost nici simple și nici ușoare pentru românii care au fost prezenți în acel 10 mai pe Mocirla de la Salva, scrie Teodor Tanco în ediția a II-a a volumului Lumea Transilvană a lui Ion Creangă, Editura Virtus Romana Rediviva, Cluj Napoca, 1999.
”Ziua de 10 mai s-a transformat într-o revoltă armată, iar jurământul de fidelitate pentru tron nu s-a depus. Nici până azi documentele arhivelor( aflate în străinătate acum)n-au dezvăluit bilanțul confruntării, însă e de presupus că o rezistență dârză n-a avut cine să opună deocamdată răsculaților, probabil numai gărzile înarmate ale suitei și ofițerimea, fiindcă dragonii ”jurați” n-au tras săbiile la frații lor români infanteriști. Buccow abia s-a salvat prin fugă, trecut peste Someșul Mare de calul însângerat de o sabie. Episcopul blăjean s-a adăpostit pentru un timp, ascuns de furia oamenilor, într-o mănăstire din munți. Vor fi fost, firește, morți și răniți, însă numărul lor nu se știe. Eșecul habsburgilor a avut consecințe barbare pentru români (cum avea să se întâmple în anul următor, cu secuii la Madefalău). Îndată după răscoală au fost aduse în regiune regimentele de linie ”Angerer” și ”Gyulai”recunoscute pentru cruzimea lor. Toată vara i-au vânat pe cei ascunși și care nu se întorseseră la companii de bunăvoie, apoi refăcându-se regimentul, s-a reluat instrucția. Înrolații au depus jurământul prin constrângere, sub amenințare tunurilor și a câtorva ghiulele trase pentru avertizare, în valea unde îi înghesuiseră și îi înconjuraseră ostașii regimentelor amintite. Pentru fraternizarea regimentului de dragoni ( format din sântioneni și nușfeleni) cu cel de infanterie român, primul a fost desființat și o parte din cadre au fost transferate în Secuime. Locotenent colonelul Georg Raschutz a fost schimbat de la comandă și înlocuit cu locotenent colonelul Carol Enzenberg. Curând și Buccow și-a pierdut funcția de guvernator al Transilvaniei”, potrivit lui Teodor Tanco. Tot Tanco, în volumul citat la pagina 34 ne atrage atenția asupra intrepretării pe care academicianul David Prodan o face referitor la perioada grea pentru năsăudeni și crunta răzbunare a stăpânirii: ”După șase luni de cercetări, la 12 noiembrie, 1763, sentința comisiei condamna nu mai puțin de 19 grăniceri la moarte. Patru fură executați. Bătrânul Todoran fu frânt cu roata, iar Vasile Dumitru din Mocod, Man Grigore din Zagra și Vasile Oichi fură spânzurați. Celorlalți 15 li se comută pedeapsa: să treacă de zece ori în sus și în jos ”printre loviturile de vergi a trei sute de soldați. (Pag 143 și 517) . la o săptămână după citirea sentinței, tot într-o duminică, cei patru au fost executați pe locul unde refuzaseră soldații să depună jurământul; dintre ceilalți puțini au mai supraviețuit supliciului. În întreaga zonă teroarea s-a înăsprit, măsurile luate pentru sporirea efectivului regimentului devenind și mai violente. Prin urmare băjenia s-a dovedit singura alternativă și s-a transformat într-o atitudine politică, protestatară, prelungită de-a lungul deceniilor următoare. După Salva, transhumanța în regiune încetează. Dacă se mai adugă și câțiva ani răi pentru agricultură, ca și anii de crâncene războaie, avem imaginea unei Transilvanii istovite de atâtea confruntări cu gravele probleme ale veacului al XVIII –lea; inumanele suferințe ale românilor, vădindu-se în Districtul săsesc al Bistriței și în Districtul românesc al Năsăudului și, în Munții Apuseni, unde avusese loc Răscoala lui Horea.”
În demersul său, reeditat de două ori, scriitorul Teodor Tanco, afirmă cu probe culese din conscripțiile din districtul năsăudean și din alte surse inedite că, practic, unul dintre marii scriitori ai românilor, Ion Creangă, prin strămoși, provine din două foste comunități grănicerești, din cele 44 ale Districtului Năsăudean, ca efect al hăituirii românilor pentru a se militariza, după revolta de la Salva, finalizată cu odioasele execuții, în care știm doar de 4 morți exemplare, între care a lui Tănase Tudoran și apropiații lui, enumerați mai sus, dar din cauza ascunderii sau distrugerii unor documente, încă nu avem acces la adevărata teroare exercitată de trupele austriece de intervenție specială, care, este posibil să mai fi făcut și alte crime, ascunse, neștiute de cronicarii năsăudeni și despre care din acest motiv nu avem cunoștință. De altfel, dintre cei 15 bărbați condamnați inițial la moarte prin spânzurare, pe lângă cei patru martiri, ridicați de Mitropolia Clujului în Calendarul Ortodox, cu data omorârii, respectiv 12 noiembrie 1763, se pare că, s-ar mai fi stins și alții, dintre cei bătuți cu vergile. Despre aceștia nu se cunosc detalii.
Patenta de recunoaștere a drepturilor
După mai bine de un an, de la revolta de la Salva patenta imperială de recunoaștere a drepturilor românilor militarizați a fost dată, astfel că, au început demersurile pentru militarizarea și a altor sate și de completare a companiilor componente ale Regimentului de infanterie II Năsăud. În așa numitul val doi al militarizării 1766, au urmat 5 sate de pe Valea Șieului: Ragla, Budacul Românesc, Șieuț, Monor și Gledin și, două de pe Valea Mureșului: Rușii Munți și Morăreni. Militarizarea satelor de pe Bârgău a avut loc după ce Iosif al II-lea devenise împărat și românii de aici nu au mai fost obligați să treacă la catolicism. A fost meritul lui Iosif al II-lea, faptul că s-a renunțat la catolicizarea forțată. De altfel acest lucru și renunțarea la iobăgie, care s-a făcut tot în timpul domniei sale, sunt două foarte importante măsuri luate de el, ca împărat.
Cătanele negre
Oferindu-le românilor perspectiva ameliorării condiției lor, habsburgii au pretins în schimb loialitate. Numeroase evenimente derulate în monarhie între 1700 și 1918 probează că românii au știut să aprecieze corespunzător șansa oferită de Casa de Habsburg, oficialii austrieci apreciind în repetate rânduri nu numai calitățile ostășești ale grănicerilor români (diligența la deprinderea și mânuirea armelor, dârzenia, rezistența la privațiuni în timpul campaniilor militare, eroismul și spiritul de sacrificiu etc.), dar și sentimentele lor profunde de loialitate față de tron, față de Austria. Probarea cu o consecvență remarcabilă a acestui loialism de către soldații români din armata chezaro –crăiască, timp de aproape un secol și jumătate, până la destrămarea monarhiei austro-ungare la sfârșitul primei conflagrații mondiale, demonstrează cu prisosință că românii din Transilvania au fost fideli față de împărat – Ioan Bolovan și Sorina Paula Bolovan în volumul: Ispititoarea Transilvanie, pag 41, volum editat de Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, în 2017. (…) Cu abilitate, Habsburgii i-au opus maghiarilor, secuilor și sașilor pe românii din Transilvania, aceștia din urmă fiind majoritari din punct de vedere demografic, dar ”minoritari” din punct de vedere politic.
Desigur, Viena nu a dorit să provoace schimbări politice radicale în Transilvania, de aceea nu a mers până la capăt cu susținerea revendicărilor românilor, însă a reușit să îi ”șantajeze” pe liderii maghiarilor, secuilor și sașilor, făcându-i pe aceștia mai docili.
Efectele pozitive ale grănicerizării
”Cucerirea Transilvaniei de către Habsburgi, la sfârșitul secolului al XVII- lea a însemnat, printre altele, introducerea unei administrații eficiente, organizarea și inventarierea potențialului uman și material din teritoriile integrate imperiului. Aceasta a condus și la introducerea treptată a conscripțiilor sau înregistrarea periodică a diverselor categorii socio-profesionale ori chiar și a întregii populații”, se spune în volumul Ispititoarea Transilvanie, pag 31, volum editat de Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, în 2017, autori Ioan Bolovan și Sorina Paula Bolovan.
Tot în volumul citat reputații profesori argumentează existența românilor în Transilvania, dinainte de venirea peste teritoriul strămoșesc a ungurilor și sașilor, care prin anumite voci susțin teze potrivit cărora valahii majoritari și ocupați de migratori și de coloniști, la ei acasă, ar fi venit de undeva din Balcani și culmea ar fi ocupat ”ocupanții”!!! Conscripțiile austriece au adus probe indubitabile privind majoritatea populației românești pe teritoriu Transilvaniei, chiar dacă prin înțelegeri oculte drepturile acestei populații băștinașe au fost călcate în picioare și indivizii ei tratați precum niște vite de povară. După aproape un secol de ocupație austriacă și după ce irezii românilor s-au emancipat și au absolvit școli înalte, cot la cot cu odraslele ungurilor, austriecilor și secuilor, și prin efectul grănicerizării, având în vedere înființarea de școli și a fondurilor școlare și de stipendii – elita acestora a cerut drepturi egale cu ale celorlalte națiuni.
În volumul citat, pag 33, se spune: ”Destul de târziu, la sfârșitul secolului al XVIII –lea, când elita românilor din Transilvania a solicitat drepturi politice asemenea celorlalte elite ale maghiarilor, secuilor și sașilor, invocând printre alte argumente istorice, filosofice și juridice faptul că românii erau cei mia vechi și cei mai numeroși locuitori din provincii, unii istorici maghiari și sași (reflectând interesele cercurilor politice conducătoare în Transilvania) au început să conteste autohtonia românilor și preponderența lor încă din Evul Mediu. Apoi, în secolele XIX și XX, tot mai mulți istorici maghiari și germani au dezvoltat această teorie încercând să demonstreze că, românii s-au format ca popor în Peninsula Balcanică, de unde au venit în Transilvania abia în secolele XIII –XIV, când în regiune erau stabiliți deja maghiarii, secuii și sașii. Mai mult, susțin unii dintre acești istorici străini, românii ar fi devenit majoritari în Transilvania doar în secolul al XVIII –lea, ca urmare a imigrării românilor din Moldova și Țara Românească, unde regimul fanariot, apăsător, ar fi provocat plecarea multor locuitori în Transilvani.”
Au fost sau nu grănicerii năsăudeni pe podul de la Arcole?
În volumul citat, al istoricilor Ioan Bolovan și Sorina Paula Bolovan, ISPITITOAREA TRANSILVANIE, Multiperspectivitate și adevăr în istoria unei provincii, editată la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, în 2017, cei doi autori prezintă argumentat episodul Arcole, în care grănicerii năsăudeni și-au dat măsura vitejiei, obținând admirația lui NAPOLEON BONAPARTE!
Detalii despre acest aspect și despre alte episoade memorabile din ISTORIA GRĂNICEREASCĂ, într-un episod viitor.
