Carmen Lador Zina, unul dintre cei mai cunoscuți contabili clujeni, mai ales prin implicarea ei în mai multe dosare penale, a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Alături de ea, printre ceilalți inculpați din dosar se numără și Fatol Aida Daniela, fosta soție a unui polițist clujean, implicată și ea în mai multe dosare penale care a fost achitată. Lador și ceilalți inculpați din proces au mai fost obligați să plătească peste 16 milioane lei. În afară de contabilul clujean, ceilalți inculpați au fost condamnați la pedepse cu suspendare.
Judecătorul Badea Cristina Maria de la Tribunalul Cluj a dat sentința în procesul de rejudecare a unui dosar în care Carmen Lador Zina, unul dintre cei mai cunoscuți contabili clujeni, este acuzată de evaziune fiscală.
În 2018, ea a fost condamnată la 12 ani de închisoare, însă a obținut rejudecarea dosarului. Săptămâna aceasta, Lador a primit o nouă sentință de 10 ani de închisoare cu executare, din care a fost redusă perioada în care a stat până acum după gratii.
Ea a primit o pedeapsă ”finală de 10 ani închisoare pe care inculpata o va executa în regim de detenţie. În temeiul art. 88 şi art. 36 alin. 3 C.pen. 1968 deduce din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatei, măsurile preventive şi perioadele executate din pedepsele aplicate condamnatei, de la 26.06.2013 la 26.06.2015, de la 06.01.2017 la 20.06.2018, de la 17.05.2019 la 03.07.2019 şi de la 22.05.2020 la 13.07.2021. Deduce suplimentar din pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată inculpatei un număr de 114 zile de închisoare de care condamnata a beneficiat în baza art. 551 din Legea 254/2013 pentru durata din pedeapsă executată în condiţii necorespunzătoare de detenţie în perioadele 06.01.2017-20.06.2018 şi 17.05.2019-03.07.2019”, arată o parte din soluția pe scurt a instanței.
De asemenea, în urma rejudecării procesului o parte dintre ceilalți inculpați au fost achitați, ca urmare a intervenției prescripției, iar alții au fost condamnați cu suspendare.
Însă, toți cei care au primit condamnări sunt obligați de noua sentință să plătească un prejudiciu de peste 16,6 milioane de lei.
De asemenea, revenind la Carmen Lador Zina, instanța a pus poprire pe patru proprietăți deținute de contabilul clujean împreună cu soțul ei.
Fosta soție a unui polițist clujean achitată
Printre cei achitați în urma rejudecării acestui proces se numără Fatol Aida Daniela. Ea era asociată în mai multe societăți cu mama fondatorului site-ului Trilulilu, Carmen Zina Lador. Una dintre aceste societăți la care Fatol Aida Daniela era asociată este SC Hera S Wood Srl, unde deținea participații și Călin Biriș, fratele fondatorului Trilulilu, Sergiu Biriș.
Aida Fatol a fost soția agentului de poliție Ioan Fatol care în cursul carierei sale care l-a deservit pe comisarul Toma Rus. El a fost transferat la un moment dat la București însă, înainte de a fi transferat, Fatol a fost mutat disciplinar la dispeceratul brigăzii, dar a fost rapid salvat de fostul șef, comisarul Toma Rus.
Un alt cuplu cu care Carmen Lador Zina a colaborat pentru a se ”îmbogăţii”, sunt romii de la Fizeşu Gherlii, Dorina Lakatos şi Culiţă Rostaş. Cei trei apar într-un dosar de înşelăciune care s-a finalizat în această vară. În acest dosar, Lador Carmen Zina a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, nu doar pentru înşelăciune ci şi pentru constituirea unui grup infracţional format din Lakatos şi Rostaş. Cercetările au fost făcute de procurorii DIIICOT, care au descoperit că cei trei alături de alte 26 de persoane acţionau ilegal dând ţepe tuturor ce colaborau cu firmele controlate de ei. În acelaşi dosar, Lakatos Dorina a fost şi ea condamnată la cinci ani de închisoare pentru închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, instigare la înşelăciune şi fals în înscrisuri.
Concubinul Dorinei, Rostaş Culiţă a primit şi el o pedeapsă similară, doar că în cazul acestuia, noile reglementări din Codul Penal i-au adus încă un an şi opt luni de închisoare cumulaţi la cei cinci.
Implicată în evaziunea ”paznicului” Bechtel
Dintre procesele în care este implicată Lador Carmen Zina poate fi amintit cel al șefului firmei clujene de pază și protecție Sakura Security, Angela Sabău, care, împreună cu Carmen Lador Zina și Daniel Popovici, sunt judecați pentru evaziune fiscală.
Lador, împreună cu alte trei persoane, sunt acuzați de spălare de bani. În dosarul respectiv, Lador Carmen Zina şi Csorba Martin au fost arestaţi preventiv pentru un prejudiciu de aproximativ opt milioane de lei. În vara anului 2013 Carmen Zina Lador şi Csorba Martin, om de afaceri din Gherla, au fost arestaţi preventiv de către Tribunalul Cluj. Prejudiciul ar depăşi trei milioane de euro în acest caz. „În perioada martie 2004 – iunie 2009 şi ianuarie 2012 – februarie 2013, suspecţii, în calitate de administratori la patru societăţi comerciale cu sediul în judeţul Cluj, au creat un circuit de documente contabile fictive prin mai multe societăţi comerciale, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi pasiv reflectate în bilanţul contabil al societăţilor precum şi sustragerea de la plata T.V.A-ului şi a impozitului pe profit”, arată referatul procurorilor.
Problemele au început după ce a fost înșelată
Lador Carmen Zina spune că problemele ei au început după ce a fost înșelată de un fost partener de afaceri. După aceea, problemele s-au ținut în lanț de contabilul clujean care spune că din cauza anturajului a intrat în tot felul de anchete penale. La acestea s-a adăugat și incompetența celor care au anchetat-o.
”Într-un dosar, raportul de expertiză este ambiguu, nu a fost întocmit în concordanță cu actele de control întocmite de către ANAF – DGFP Cluj. Există o contradicție între actele de control ANAF Cluj și actele de control inopinant ale Gărzii financiare Cluj, în sensul că ANAF Cluj pretinde ca prejudiciu TVA-ul, în timp ce Farda Financiară reține atât TVA, cât și impozitul pe profit aferent unor tranzacții fictive. În dosarul respectiv, instanța a preluat în motivare rechizitoriul făcut de procurori. Din cele 58 de file, până la fila 46 este redactat integral conținutul rechizitoriului, iar la fila 46 se menționează că ”actul de sesizare al instanței este just și pertinent. Practic, implicarea mea în aceste dosare este una superficială. Am fost omul potrivit la momentul nepotrivit pentru că am încercat ajut persoanele respective în detrimentul meu. Mai mult, prejudiciile calculate de cei de la finanțe și de procurori nu sunt reale. Spre exemplu, într-un dosar am fost condamnată la cinci ani pentru un prejudiciu de 1.000 de lei!”, fără alte considerații care să justifice de ce apărările inculpaților nu au fost primite”, arată Lador Carmen Zina.
Evaziune întinsă în mai multe județe
Procurorii arată că, există probe care demonstrează că activităţile infracţionale ale acesteia se întind pe raza mai multor judeţe, vizând societăţi din Suceava, Maramureş, Braşov, Ilfov, Cluj sau Hunedoara. Este vorba despre 10 societăţi comerciale conduse de Lador, care şi-a extins la nivel naţional reţeaua implicată în acte de evaziune fiscală, cu scopul de a îngreuna identificarea şi sancţionarea faptelor ilegale. Există indicii conform cărora prejudiciile create în fiecare caz au o valoare însemnată, la nivelul mai multor milioane de euro, în contabilitatea firmelor găsindu-se numeroase acte false, înregistrate cu scopul de a eluda obligaţiile de plată către bugetul de stat.
Dintre procesele în care este implicată Lador Carmen Zina poate fi amintit cel al șefului firmei clujene de pază și protecție Sakura Security, Angela Sabău, care, împreună cu Carmen Lador Zina și Daniel Popovici, sunt judecați pentru evaziune fiscală.