Un copil de 12 ani a fost rănit ușor, sâmbătă, după ce autoturismul în care se afla a fost lovit de un tractor, pe DN 17D, în localitatea Feldru. Șoferul tractorului consumase alcool.
Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit astăzi la un accident în Feldru, pe Drumul Național 17D.
„Un tractor condus de un bărbat de 33 de ani din Feldru a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani din Năsăud.
În urma impactului dintre cele două vehicule, un minor de 12 ani, pasager în autoturism a fost rănit, fără a fi necesar transportul acestuia la spital.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului autoturismului și de 0.10 mg/L alcool pur în aerul expirat în cazul tractoristului, fiindu-i ulterior recoltate și mostre biologice de sânge la spital în vederea determinării alcoolemiei”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru lămurirea modalității și cauzelor producerii evenimentului rutier.