Un accident rutier grav s-a petrecut duminică noaptea pe DN 17, în localitatea Susenii Bârgăului, unde un autoturism și un autotren au colizionat. În urma impactului, un tânăr din Galați a murit.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Prundu Bârgăului, care au găsit o victimă incarcerată, în stop cardiorespirator, au extras-o și au predat-o echipajului medical în vederea aplicării protocolului de resuscitare.
După aproape o oră, medicii au fost nevoiți să declare decesul victimei.
„Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, bărbatul în vârstă de 29 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel a fost declarat decesul la locul accidentului”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au intervenit și ei la locul accidentului pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut evenimentul rutier.
„În urma primelor cercetări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier la fața locului, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din județul Galați a intrat în coliziune cu un autotren care circula din sens opus și care era condus de un bărbat de 35 de ani, din Fălticeni, județul Suceava. Din nefericire, tânărul din Galați a decedat.
Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Serviciului Rutier sunt la fața locului și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Aproximativ o oră circulația de pe DN 17 a fost blocată.