Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a verificat stadiul lucrărilor de execuție de pe șantierele deschise în unitățile de învățământ din oraș, dar și condițiile existente în celelalte școli, având în vedere că noul an școlar bate la ușă. Edilul spune că lucrările sunt în grafic și că municipalitatea va depune eforturi ca până la reluarea cursurilor totul să decurgă mai bine decât în anii anteriori.

Primarul Ioan Turc susține că unitățile de învățământ care nu au fost prinse în reabilitări extinse sunt gata pentru a primi preșcolarii și elevii din municipiu. 

„Alături de specialiști din Primărie, astăzi am vizitat creșe, grădinițe și școli din municipiu, pentru a vedea ce condiții oferă unele celor mici și cât sunt de pregătite celelalte înainte de începerea noului an școlar. După efectuarea unor necesare lucrări de igienizare și reparații la instalaţiile de iluminat, la mobilierul şcolar deteriorat, acoperişuri, jgheaburi, garduri, alei pietonale, unitățile care nu erau prinse în reabilitare extinsă sunt gata pentru a primi preșcolari și elevi”, a transmis primarul municipiului Bistrița.

Acolo unde sunt șantiere deschise, primarul spune că lucrările sunt în grafic.

„La Școlile Gimnaziale nr. 1, 4 și „Lucian Blaga”, unde există deschise șantiere pentru reabilitări pe fonduri europene, lucrările sunt în diferite stadii de execuție, dar, cel mai important, se respectă graficul și nu se face rabat de la calitatea intervenților (cu mici excepții, aspecte ce vor fi remediate rapid). Până la reluarea cursurilor, vom fi prezenți și în alte unități școlare, pentru a ne asigura că totul va decurge mai bine decât în anii precedenți, când finanțările municipalității pentru acest sector au fost la un nivel foarte redus, iar condițiile au lăsat mult de dorit”, a precizat Ioan Turc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.