Grupul TeraPlast anunță un parteneriat cu Tășuleasa Social pentru susținerea activității asociației în proiectul Via Transilvanica și pentru plantarea a 5 hectare de pădure pe soluri degradate în județul Bistrița-Năsăud. Acțiunea de plantare va avea loc sub umbrela campaniei aniversare a Grupului, „Evoluția ne definește de 125 de ani”.
„Ne bucurăm să ne implicăm în proiecte care aduc valoare comunității din care facem parte, dar și în proiecte care pornesc de aici și au impact național. Este în firea lucrurilor ca marile companii să dea înapoi comunității și mediului înconjurător. Noi ne îndreptăm spre proiecte care reprezintă o proiecție exterioară a principiilor de dezvoltare durabilă pe termen lung după care ne ghidăm. Ne-am implicat pentru prima dată în susținerea Via Transilvanica la începutul proiectului, în 2018, datorită pasiunii cu care vorbea Alin despre el. Astăzi este un proiect aplaudat la nivel european, în creștere, care adună zilnic tot mai mulți pași de călător. Ne mândrim să fim alături de Tășuleasa care dovedește constant că poate implementa proiecte cu impact.” a declarat Alexandru Stânean, director general Grup TeraPlast.
Via Transilvanica – drumul care unește – își propune să scoată în fața călătorilor frumusețea peisajelor și a istoriei românești pe un traseu care pornește de la Putna și traversează țara până în Drobeta Turnu Severin. În prezent, traseul are 1.077 kilometri amenajați din totalul de 1.400km ai traseului.
„Sintagma „drumul care unește” vine din nou în întâmpinarea unei întâlniri dintre Tășuleasa Social și compania TeraPlast, companie care a recunoscut cele mai importante valori și nevoi ale momentului actual, valori pe care le sprijină devenind partener în activitățile noastre, și anume acțiunile de împăduriri și proiectul Via Transilvanica – turismul responsabil și sustenabil. Aceste două axe de interes și de dezvoltare locală și comunitară, au devenit de importanță globală – iar noi ne bucurăm tare mult că există companii care au recunoscut această importanță și sprijină activități referitoare la aceste probleme. Mulțumim TeraPlast și sper să avem o cale bună împreună pe acest nou drum!” a declarat Alin Ușeriu, Președinte Tășuleasa Social.
Pe lângă susținerea proiectului de suflet al asociației, Grupul TeraPlast își unește forțele cu Tășuleasa Social pentru prima acțiune de împădurire desfășurată de Grup, ca parte din campania aniversară din acest an. Acțiunea presupune împădurirea, în toamnă, a 5 hectare de teren din județul Bistrița-Năsăud. La acțiune vor participa angajații Grupului TeraPlast și membrii familiilor acestora, împreună cu voluntarii Tășuleasa.
„Am inițiat această acțiune cu prilej aniversar și cu planul de a contribui anual la inițiativele Tășuleasa pentru a ne asigura împreună că impactul pe care îl vom avea va fi cu adevărat durabil.” a adăugat Alexandru Stânean.
TeraPlast susține mai multe inițiative locale din Bistrița din zonele sportiv, educațional și mediu. Printre altele, este unul dintre sponsorii principali ai echipei de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și desfășoară un program de învățământ profesional dual alături de Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” și Primăria Bistrița.
Dezvoltarea durabilă este parte și din strategia de dezvoltare a operațiunilor Grupului TeraPlast. Anul acesta, prin investițiile în TeraPlast Recycling economia de carbon pe care o realizează Grupul TeraPlast va crește la 66.000 de tone pe an.
Grupul are în implementare și o investiție de 12 milioane de euro într-o fabrică nouă pentru ambalaje biodegradabile. De asemenea, TeraPlast este singurul producător din România care deține brevet pentru producția de țevi PVC multistrat, cu miez reciclat, pentru canalizări exterioare.