Traian Ogâgău a încasat zilele trecute o lovitură dură de la Judecătoria Năsăud, care l-ar putea costa mandatul de primar al orașului Sângeorz Băi. Instanța năsăudeană a admis cererea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, de anulare a renunțării la aplicarea pedepsei, sentință pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în vara anului trecut, în dosarul în care edilul sângeorzean a fost acuzat de conflict de interese.
Potrivit ultimei sentințe, după contopirea celor două sentințe anterioare, Traian Ogâgău este condamnat la un an şi 4 luni închisoare cu suspendare, dar și interzicerea dreptului de a fi ales, de a ocupa o funcție publică.
„În temeiul art. 5811 alin. 1, 2, 3 din Codul de procedură penală, raportat la art. 82 alin. 3 din Codul penal, anulează renunțarea la aplicarea pedepsei dispusă prin Decizia Penală nr. 596/A/2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul penal nr.3436/265/2018, definitivă la 23.06.2020 faţă de inculpatul O.T. raportat la săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 alin. 1 din C.pen. şi pe cale de consecință În temeiul art.396 alin.10 Cod pr.pen, condamnă pe inculpatul O.T. pentru săvârșirea infracțiuni de :
- folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 alin. 1 din C.pen, la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică; dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice,), pe o durată de 3 ani, cu aplicarea în baza art. 65 aln.1 a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod Penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) (faptă comisă la data de 28.03.2018).
În baza art.583 alin.1 Cod procedură penală rap la art. 97 alin.1 Cod procedură penală anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin SP nr.95/09.07.2020, pronunțată în dosar nr.3685/265/2018, al Judecătoriei Năsăud definitivă prin Decizia Penală nr.1135/A/2020 a Curții de Apel Cluj, la data de 12.10.2020 privind pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prev. şi ped. de art.337Cod Penal. (faptă comisă la data de 27.11.2016).
Constată că faptele au fost săvârșite în concurs real, iar în baza art.38 alin.1 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 4 luni închisoare (1/3 din 12 luni), urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică; dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice,), pe o durată de 3 ani, cu aplicarea în baza art. 65 aln.1 a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod Penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat).
În baza art. 91 şi 92 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilește un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
– să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bistrița-Năsăud, la datele fixate de acesta; ț să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; ț să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței şi orice deplasare care depășește 5 zile;
– să comunice schimbarea locului de muncă;
– să comunice informații şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă. În baza art. 93 alin.2 lit.b Cod penal, impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, şi un curs de legislație rutieră
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității (în domeniul serviciilor publice întreținere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localității, activități în folosul unităților școlare, educative sau socio-culturale, sau orice altă activitate utilă comunității) în cadrul Primăriei com. Maieru sau a Primăriei com. Ilva Mică, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.
În temeiul art.91 alin. 4 cod penal raportat la art. 96 din Codul penal, se pune în vedere inculpatului care sunt consecințele nerespectării măsurilor prevăzute la art. 93 din Codul penal şi/sau a săvârșiri de noi infracțiuni, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei închisorii. În baza art.94 alin.2 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, supravegherea obligației prevăzute la art. 93 alin.2 şi 3 Cod penal se face de Serviciului de Probațiune Bistrița-Năsăud. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, este sentința pronunțată pe 24 iunie de Judecătoria Năsăud.
Condamnat la Năsăud
În luna mai a anului 2018, primarul orașului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, era acuzat ca a închiriat, fără a urma procedurile legale, un teren propriului tată, pe care îl cheamă tot Traian Ogâgău.
Traian Ogâgău senior a depus în luna martie 2018 o cerere la Primăria orașului Sângeorz Băi pentru închirierea unui teren, document care a fost avizat favorabil, însă nu a fost discutat în cadrul unei ședințe de consiliu local. Mai mult, legea prevede și organizarea de licitație pentru acest gen de închirieri. Terenul are 2.600 mp și are destinație de pășune.
La acea vreme, primarul Traian Ogâgău s-a apărat și a declarat public că nu a făcut nimic ilegal și că nu ar încălca legea chiar dacă este vorba despre tatăl său.
Urmare a acestei chestiuni, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud au demarat o anchetă, iar noiembrie 2018 l-au trimis în judecată pe edilul din Sângeorz Băi.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii năsăudeni, la data de 28.03.2018, Traian Ogâgău, în calitate de primar al orașului Sângeorz Băi, a încheiat contractul de închiriere, nr. 3778/28.03.2018, privind suprafața de 3.665 mp teren aparținând acestei unități administrativ teritoriale, către tatăl său Ogâgău Traian, pe o durată de 2 ani, în schimbul unei chirii anuale de 100 lei, în lipsa unei hotărâri a consiliului local.
Instanța de la Judecătoria Năsăud a ajuns la concluzia că în cauză este vorba de un conflict de interese, urmarea imediată constând în starea de pericol creată , infracțiunea fiind una de pericol, Traian Ogâgău acționând cu vinovăție, chiar dacă în modalitatea intenției indirecte, iar unitatea administrativ teritorială nu a suferit vreun prejudiciu material.
Instanța s-a pronunțat pe 17 februarie 2020, Traian Ogâgău fiind condamnat la un an de închisoare cu amânare pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a sentinței. Totodată, edilului i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice şi a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani.
Băiat bun, iertat la Cluj
În schimb, magistrații de la Curtea de Apel Cluj au considerat că primarul de Sângeorz Băi este o persoană bine integrată în societate și nu are antecedente penale, adică e băiat bun, iar infracțiunea comisă de acesta are un grad de pericol redus, în condițiile în care contractul a fost reziliat după doar 56 de zile, iar prejudiciul a fost unul neînsemnat. Instanța nu a ținut cont însă de faptul că respectiva reziliere a venit ca urmare a întocmirii dosarului penal exact în luna mai 2018, și nu ca urmare a faptului că edilul și-a dat seama că a încălcat legea și prin reziliere a reparat situația. Din contră, în loc să consulte un specialist în materie juridică, până la întocmirea dosarului penal a susținut public că nu a încălcat nicio lege.
Dar cum instanța clujeană i-a acordat circumstanțe atenuante până peste poate, pedeapsa i-a fost anulată și înlocuită cu un avertisment, precum anulată i-a fost și interdicția de a ocupa o funcție publică sau de a fi ales într-o atare funcție și astfel Traian Ogâgău a putut să se înscrie în cursa electorală din septembrie 2020 și să-și adjudece încă un mandat de primar.
Până să depună însă jurământul, au venit și celelalte sentințe din dosarul în care a fost acuzat și trimis în judecată pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Condamnarea cu ghinion
Astfel, la circa o lună după ce a scăpat de pedeapsa din dosarul în care a fost acuzat de conflict de interese, Judecătoria Năsăud a pronunțat sentința în cel de-al doilea dosar mai sus amintit, faptele fiind comise în noiembrie 2016.
“Inculpatul Ogâgău Traian a refuzat în mod repetat să sufle în aparatul alcooltest motivând că vine de la un protocol, motiv pentru care organele de poliție i-au adus la cunoștință că în cazul în care refuză să sufle în aparatul alcooltest va fi condus la Spitalul Orășenesc Năsăud pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar dacă refuză și prelevare de mostre biologice i se va întocmi dosar penal, întrucât refuzul de a se supune recoltării probelor biologice, constituie infracțiune, conform art. 337 Cod penal. Atunci inculpatul Ogâgău Traian a fost de acord să sufle în aparatul etilotest, dar a făcut-o în mod inadecvat, fără a menține suflul pe perioada indicată de agentul de poliție, astfel că a fost imposibilă stabilirea alcoolemiei acestuia, aparatul etilotest indicând eroare. Apoi având în vedere rezultatul „eroare” indicat de etilotest, i s-a solicitat inculpatului să însoțească echipajul de poliție la spital, pentru a-i fi prelevate probe biologice, moment în care inculpatul a demarat în viteză cu autoturismul Toyota Rav 4, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, fără a mai opri la trecerea de cale ferată fără bariere (…) Organele de poliție au procedat la urmărirea în trafic a lui Ogâgău Traian, cu autospeciala de poliție marca Dacia Logan cu nr. (…), dar nu au reușit să-l ajungă, găsind autoturismul Toyota Rav4, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, parcat (…) în fața imobilului lui B. I., sora inculpatului Ogâgău Traian, însă în autoturism nu se mai afla nici o persoană”, au arătat la acea vreme procurorii în rechizitoriul.
Dacă în timpul urmăririi penale, Traian Ogâgău s-a prevalat de dreptul la tăcere, în fața judecătorilor de la Năsăud a recunoscut tot și a cerut judecarea cauzei în procedură simplificată, știind că astfel scapă mai ieftin. Și așa a și fost, fiindcă instanța l-a condamnat la doar un an de închisoare cu suspendare.
Cum edilul sângeorzean a sperat că scapă cu achitare și nu a fost așa, a atacat sentința la Curtea de Apel Cluj, unde nu a avut succes de data asta, magistrații clujeni respingându-i acțiunea.
Mama ei de lege și justiție chioară!
Aceiași magistrați clujeni nu au ținut cont însă de prevederile legii, respectiv art. 581, ind. 1 din Codul de Procedură Penală, care spune că o persoană în cazul căreia instanța a decis renunțarea la aplicarea pedepsei, dacă a fost condamnată pentru o altă infracțiune se anulează renunțarea aplicării pedepsei:
(1) Anularea renunțării la aplicarea pedepsei se dispune, din oficiu sau la sesizarea procurorului, de instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce atrage anularea.
(2) Dacă constată că sunt îndeplinite condițiile art. 83 alin. (3) din Codul penal, instanţa, anulând renunţarea la aplicarea pedepsei, dispune condamnarea inculpatului pentru infracţiunea cu privire la care se renunţase la aplicarea pedepsei, stabileşte pedeapsa pentru aceasta, aplicând apoi, după caz, dispoziţiile cu privire la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(3) La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea cu privire la care se anulează renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa va avea în vedere exclusiv criteriile de individualizare şi circumstanţele din cauza în care s-a pronunţat iniţial soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei. Dispoziţiile art. 396 alin. (10) se aplică în mod corespunzător.
Ori, Ogâgău era fix în această situație, iar instanța Curții de Apel Cluj se putea autosesiza, mai ales că era cazul unei persoane publice, despre care a curs multă “cerneală” în paginile media.
Cazier curat, mandat de primar a doua oară! Cuiul din coaste l-a înțepat rău
Sentința definitivă a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj fix cu o zi înainte de a fi judecarea validării sale pentru un al doilea mandat în funcția de primar. Evident că social-democrații, dar și veșnicul să inamic, fostul său viceprimar Virgil Dumitru, s-au folosit de ocazie și au contestat validarea lui în funcție, însă fără succes, atât la Judecătoria Năsăud, cât și la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Asta fiindcă cazierul lui Traian Ogâgău avea încă la acel moment cazierul curat, și astfel instanța nu a avut niciun motiv să respingă validarea mandatului său.
Virgil Dumitru nu s-a lăsat și a depus o sesizare și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, unde procurorii i-au tratat-o ca pe o petiție și prin urmare nu l-au luat în seamă. Asta nu l-a făcut pe Virgil Dumitru să renunțe și a deschis el o acțiune în instanță în care a cerut magistraților de la Judecătoria Năsăud să anuleze renunțarea aplicării pedepsei. Asta se întâmpla la începutul lunii noiembrie a anului trecut.
Cum Gazeta de Bistrița a publicat un articol despre exact această situație, s-au deșteptat și procurorii năsăudeni câteva luni mai târziu, undeva prin ianuarie-februarie, când judecătorii erau pe punctul de a pronunța o sentință, una care clar îl putea face scăpat pe Traian Ogâgău, fiindcă Virgil Dumitru nu era persoana îndreptățită să formuleze o astfel de cerere în instanță.
După două luni, Judecătoria Năsăud a admis sesizarea procurorilor, iar mai apoi a fost nevoie de încă alte două pentru a pronunța o sentință, cea amintită chiar la începutul acestui articol.
Evident, hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.