După ce Guvernul a adoptat în data de 13.05.2021 proiectul de hotărâre privind reorganizarea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, ministrul Bode a oferit declarații presei: „Reorganizarea Academiei de Poliție vizează desființarea celor două școli doctorale, care, din păcate, au adus mari prejudicii de imagine instituției. Ne-am propus prin acest demers să restabilim moralitatea și etica academică și profesională în ideea că studenții care ies de pe băncile Academiei de Poliție să fie bine pregătiți profesional și cu o înaltă ținută morală.”
Profund marcați de aceste poziții sănătoase și despre care credeam că sunt sincere și nu sunt doar pentru imaginea ministrului, vedem că, la două săptămâni, dezideratul de mai sus este realizat exact cu oamenii care au adus Academia de Poliție în dizgrația mediului universitar și cu oameni care au plagiat, au încurajat plagiatele sau i-au albit pe plagiatorii dovediți.
Practic, ministrul Bode vrea o schimbare în Academia de Poliție, însă cu aceiași oameni care au adus-o la acest nivel. Vorbim aici, cu titlu de exemplu, de împuterniciții din funcțiile de conducere, nominalizați și agreați de ministru, cu toate că față de rector și prorectori există grave suspiciuni de plagiat, tezele lor de doctorat fiind în analiză la CNATDCU.
Un alt exemplu este chiar actualul director de cabinet al ministrului Bode, cms. șef Marius Mihăilă, care a ocupat o perioadă lungă de timp funcția de președinte al Comisiei de Etică din cadrul Academiei de Poliție și a promovat verdicte de neplagiat pentru clientela sistemului, cum a fost Adrian Iacob, fostul rector condamnat pentru amenințarea jurnalistei Emilia Șercan, sau Cătălin Ioniță, fostul șef al Direcției Generale Anticorupție, ambii cu hotărâri definitive privind retragerea titlului de doctor.
Sursa, aici.