Un bătrân din Sângeorz Băi a decedat, miercuri, după ce s-a intoxicat cu fum în urma unui incendiu izbucnit la locuința acestuia situată pe Valea Vinului. Pompierii presupun că flăcările au izbucnit din cauza unei scântei provenită de la o sobă.
Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Sângeorz-Băi au intervenit azi la un incendiu izbucnit la o casă de locuit în localitatea Valea Vinului. Aceștia au găsit o victimă intoxicată cu fum, inconștientă, asupra căruia s-a aplicat protocolul de resuscitare.
„În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta cu degajare mare de fum la un perete interior al imobilului. În interior a fost găsită o victimă, bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani, intoxicată cu fum, i s-a aplicat protocolul de resuscitare, din nefericire in ciuda eforturilor depuse de salvatori a fost declarat decesul la fața locului. În incendiu a ars un perete interior și materiale textile”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind scânteie provenită de la o sobă.