Un bărbat din județul Harghita a fost grav rănit, joi, după ce a fost prins sub un utilaj într-o carieră de piatră care se află între localitățile Poiana Ilvei și Măgura Ilvei! Bărbatul a fost transportat cu elicopterul SMURD la o clinică din Cluj-Napoca.
Un bărbat a fost surprins, joi, sub un utilaj răsturnat în cariera de piatră din zona localităților Poiana Ilvei și Măgura Ilvei.
La locul incidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Sângeorz Băi.
Victima a fost găsită conștientă cu dificultate în respirație și grav rănită, astfel că a fost solicitat în sprijin un elicopter SMURD de la Baza Aeriană Jibou.
„Victima, bărbat în vârstă de 57 de ani, a fost găsită inafara utilajului, conștientă, cooperantă, prezenta un traumatism cranian cerebral și traumatism toracic. A fost stabilizata de echipajul de prim ajutor și predată echipajului ce încadrează elicopterul SMURD pentru a fi transportată pe calea aerului la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca”, a transmis Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au întocmit un dosar penal și anchetează cazul.
„În această după-masă, a fost sesizat prin 112 faptul că, în incinta unei cariere de piatră, din localitatea Măgura Ilvei, a avut loc un accident. Conform primelor date, un bărbat de 56 de ani, din Voșlobeni, județul Harghita, angajat al unei societăți comerciale, a fost accidentat un utilaj pe care îl manevra. Acesta a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeroz-Băi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Totodată, a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă în vederea efectuării de verificări de specialitate.