Un bărbat din Bistrița a fost reținut de polițiști și riscă să ajungă în arest preventiv, pentru amenințare, violare de domiciliu și furt calificat. La începutul acestei luni, bărbatul a pătruns în locuința unei tinere din municipiu, i-a furat mai multe bunuri, iar la circa două săptămâni distanță i-a lăsat mai multe mesaje de amenințare.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au depistat, luni, și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani din Bistrița, pe care-l cercetează pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu și furt calificat.

„Bărbatul este bănuit că, în ziua de 17 martie, ar fi pătruns în locuința din Bistrița a unei tinere de 21 de ani și i-ar fi lăsat, în scris, mesaje de amenințare. Totodată, la începutul lunii martie, ar fi pătruns în locuința tinerei și i-ar fi sustras bunuri care au fost recuperate și restituite păgubitei”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii de la Investigații Criminale Bistrița.

Bărbatul se află în arest, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.