Opt percheziții domiciliare au fost efectuate de polițiștii și procurorii DIICOT din Bistrița-Năsăud, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals informatic. Prejudiciul adus unei firme importante din Bistrița se cifrează la aproape un milion de euro.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud și procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița au efectuat, joi, 8 percheziții domiciliare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals informatic în formă continuată.
Prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunilor este estimat la aproximativ 938.000 de euro.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 – 2020, un grup infracțional organizat, format din opt persoane, dintre care șapte angajați ai unei societăți pe acțiuni, ar fi indus în eroare și prejudiciat societatea, prin derularea a peste 100 de operațiuni frauduloase, constând în lansarea unor comenzi fictive, în numele unor clienți tradiționali.
Ulterior, comenzile ar fi fost implementate în sistemul informatic de gestiune, mărfurile produse ar fi fost livrate către alți beneficiari, iar membrii grupului și-ar fi însușit contravaloarea mărfurilor.
La percheziții, au fost descoperite și ridicate laptopuri, telefoane mobile, memory stick-uri și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.
Au fost conduse la audieri șase persoane, iar ulterior, față de trei dintre acestea, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Față de alte două persoane, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Astăzi, 12 martie, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile pentru două dintre persoanele reținute și au propus Tribunalului Bistrița-Năsăud luarea măsurii arestării preventive față de liderul grupării.
Judecătorul de drepturi și libertăți a respins însă propunerea procurorilor și i-a aplicat bărbatului măsura arestului la domiciliu.
Decizia instanței nu este defintivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Cluj.
Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.