O femeie din satul Anieș, comuna Maieru, a fost reținută pentru 24 de ore, după ce polițiștii au descoperit că este autoarea unor sustrageri de bani de pe un card bancar care nu îi aparținea. Concret, femeia a furat un card bancar, care avea alăturat și PIN-ul, dintr-o locuință din Maieru, iar mai apoi a retras de mai multe ori bani din contul bancar ce aparținea titularului de drept. Prejudiciul este de peste 5.000 lei.

La începutul anului 2021, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, un dosar penal privind săvârșirea de către autori necunoscuți a infracțiunilor de furt calificat, accesul ilegal la un sistem informatic și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, potrivit IPJ Bistrița-Năsăud.

„În fapt, la finalul anului 2020, din locuința unei persoanei vătămate din Maieru, ar fi fost sustras un card bancar și un înscris pe care era notat codul PIN aferent acestuia, iar ulterior ar fi fost accesat, fără drept, în mod repetat, contul persoanei vătămate, efectuându-se mai multe retrageri de numerar, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu total de 5.400 lei.

Ieri, 24 februarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința persoanei bănuite de comiterea faptelor, ocazie cu care au fost identificate mijloace materiale de probă, respectiv articolele vestimentare și încălțămintea cu care a fost surprinsă pe camerele de supraveghere din zona ATM – urilor de unde a efectuat retragerile neautorizate de numerar”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ bistrița-Năsăud.

Bănuită de comiterea faptelor este o femeie de 36 ani din Anieș, față de care totodată a fost luată măsura reținerii pe o durată de 24 ore, fiind depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.