Legea care conferă posibilitatea primăriilor să aloce bani pentru programele de tip ,,Școală după școală” a fost adoptată de Camera Deputaților și trimisă la Senat, a anunțat deputatul USR Cristina Iurișniți.
„Susținută de majoritatea membrilor Consiliului Economic și Social, precum și de Comisia de Muncă și de Comisia pentru drepturile omului, pl-x 630/2020 își propune să acorde autorităților locale posibilitatea de a susține financiar din bugetele locale programele de timp ,,after school” din școli. Din păcate, în foarte multe localități, autoritățile își doreau să sprijine astfel de programe dat fiind numărul mari de elevi și părinți care le solicitau. Însă, lipsa posibilității de a le acorda în mod legal bani de la bugetul local, compromitea orice inițiativă bine-venită pentru comunitatea școlară„, spune Cristina Iurișniți.
Potrivit deputatei, legea a fost adoptată tacit în Camera Deputaților.
„Autorităţile locale trebuie să aibă posibilitatatea să susţină financiar cadrele didactice. Contextul pandemiei de COVID-19 ne-a demonstrat cât de importantă este descentralizarea deciziei în învăţământ. Finanţarea salariilor este un atribut exclusiv al Ministerului Educaţiei, însă e important să le dăm și primarilor oportunitatea de a o face. Cred că doar autorităţile locale cunosc situaţia reală de la nivelul comunităţii şi pot răspunde mult mai rapid nevoilor şcolilor.
Programul „Școală după şcoală” reprezintă o alternativă pentru părinţii care, din pricina ocupaţiilor lor, nu îşi permit să stea cu copiii imediat după terminarea orelor de curs. Aşadar, este obligaţia morală a autorităţilor locale să sprijine extinderea programului de tip after school care să vină în ajutorul părinţilor şi al elevilor.
Doar prin astfel de demersuri se vor pune bazele autonomiei locale şi ale dezvoltării comunităţilor locale în acord cu particularităţile şi nevoile lor„, mai spune Cristina Iurișniți.
Proiectul de lege propune:
După alineatul (2) al articolului 105 se introduce un nou alineat (21), cu următorul cuprins:
- (21) Prin excepţie de la art. 105 alin. (1) şi art. 105 alin. (2) lit. l, autorităţile publice locale pot asigura, din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, finanţarea cheltuielilor pentru salarizarea cadrelor didactice calificate din cadrul programelor de tip „Școală după şcoală”.
– Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, prevederile prezentei legi ar trebui să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021.
Programul de tip „after school” (Școală după şcoală) este definit de art. 58 alin. (2) şi Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 ca fiind un program care oferă activităţi educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competenţelor dobândite sau de accelerare a învăţării, precum şi activităţi de învăţare remedială.