După 8 ani petrecuți în Parlamentul României, Doina Pană a făcut un scurt bilanț al activității sale, atât în calitate de deputat, cât și în calitate de ministru. La finalul activității parlamentare, Doina Pană afirmă că lasă ”lucruri importante” în urma sa și iese din scena politică ”cu fruntea sus”.
”Mi-ați acordat încrederea, prin votul vostru, să vă reprezint timp de 8 ani în Parlamentul României, cea mai înaltă instituție democratică a statului român. În acest interval de timp, 2012-2020, în paralel cu funcția de deputat, am îndeplinit și funcția de ministru în trei guverne: ministru delegat pentru Dialog social (14.12.12- 05.03.14), ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură (05.03.14- 12.12 14) și ministru al Apelor și Pădurilor (29.06.17- 29.01.18). A fost o mare onoare, dar și o uriașă responsabilitate pentru mine, încrederea pe care mi-ați acordat-o și, în semn de respect, vin astăzi, la final de carieră politică, să vă prezint cât se poate de succint ce-am făcut pentru și în numele vostru”, a scris Doina Pană pe Facebook.
În calitate de deputat, Doina Pană spune că a avut 86 de inițiative legislative din care 37 au fost promulgate legi și alte 31 sunt încă în dezbatere parlamentară, continuându-și drumul în noul legislativ ales în 6 decembrie.
”Pentru două dintre legile promulgate am dus lupte uriașe pe tot traseul lor parlamentar, dar mi-au adus satisfacții deosebite după promulgare, prin efectele lor benefice de necontestat pe care le aduc în domeniile Păduri și Ape: Legea 133/2015 – noul Cod silvic și Legea 122/2020- noua Lege a Apelor. Prin noua Lege a Apelor am reușit să introduc obligativitatea înființării unui Radar al Balastierelor”, a mai spus Doina Pană.
În ceea ce privește activitatea de ministru, Doina Pană a ales să se refere dar la activitatea din mandatul de ministru al Apelor și Pădurilor, pentru că ”pădurile reprezintă un domeniu de siguranță națională și bătălia pentru aurul verde al României a fost uriașă”.
”Am fost singurul ministru care a luat concret, în Executiv sau Parlament, măsuri drastice împotriva tăierilor ilegale, cele mai importante fiind:
- Radarul Pădurilor.
- Sistemul 112 pentru transportul de lemn.
- Un nou Cod Silvic.
- O nouă Lege a contravențiilor silvice cu amenzi uriașe pentru lemn tăiat ilegal și transport de lemn tăiat ilegal, plus confiscarea mijlocului de transport care transportă lemn tăiat ilegal.
- Am dispus preluarea în pază a tuturor suprafețelor de pădure din România rămase nepăzite, indiferent de forma de proprietate și indiferent dacă este cunoscut sau nu proprietarul, precum și suportarea de la bugetul de stat a contravalorii acesteia pentru suprafețele de pădure mai mici de 30 ha.
- Am asigurat, cu prioritate, lemn de foc ieftin pentru populație, în detrimentul firmelor de exploatare, prin vânzarea directă, fără intermediari, a lemnului de foc direct către cetățeni și unitățile de interes public local (școli, grădinițe, instituții etc.), din pădurile proprietate publică.
- Am demarat si finanțat, din Fondul pentru Mediu, programul de identificare și punere sub protecție a pădurilor virgine și cvasivirgine prin includerea lor în Catalogul național al pădurilor virgine.
- Am asigurat dreptul de preempțiune producătorilor de mobilă încât prelucrarea superioară a lemnului să se facă la noi în țară. am finalizat Strategia națională forestieră 2017 – 2027.
- Am demarat dezvoltarea gratuită a sistemului informatic integrat de urmărire a materialelor lemnoase: SUMAL, Radarul Pădurilor (să măsoare și volumul nu doar legalitatea transportului), sistemul GPS etc., în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, prin protocolul încheiat între Ministerul Apelor și Pădurilor și STS, încât până la mijlocul anului 2019 acesta să fie perfect operațional (protocol și calendar comunicate și CSAT-ului).
- Am fost primul ministru care a acordat compensații financiare pentru proprietarii de păduri aflate în arii protejate, unde există restricții în recoltarea lemnului. Ce efect au avut toate acestea? Scăderea drastică a tăierilor ilegale! Ex: Doar datorită Radarului, după primul an de funcționare, au dispărut de pe piața lemnului 4 milioane de metri cubi de lemn tăiat ilegal, echivalentul a 4 milioane de arbori cu vârsta de 70 de ani. Și tot datorită Radarului Pădurilor, care nu permite achiziția de lemn tăiat ilegal, s-a ajuns la situația că România a devenit din exportator de buștean, importator de buștean. Exportăm cca. 0,3 milioane mc/an și importăm cca 2,5 milioane mc/an (cca 2 mil mc /an importă doar firma Schweighoffer)”, a mai spus Doina Pană.
Fostul ministru spune că toate aceste măsuri au ”generat un deranj atât de mare mafiei pădurilor încât, întâi au încercat să mă elimine politic și cum n-au reușit au încercat să mă elimine fizic”.
”Cu ajutorul lui Dumnezeu am scăpat cu viață dar a trebuit să demisionez din Guvern. Asta le-a reușit! Apoi, rând pe rând, mafia pădurilor și-a luat înapoi lemnul de foc ieftin de la populație, preemțiunea producătorilor de mobilă, a întârziat dezvoltarea sistemului informatic integrat de urmărire a materialelor lemnoase (SUMAL, Radar etc) care trebuia finalizat deja de un an și jumătate, și, într-un final, au blocat intrarea lui în funcțiune chiar dacă STS-ul, cu toate piedicile puse, a finalizat dezvoltarea. Cu concursul cui? Vă las pe voi și instituțiile statului, când se vor hotărî să funcționeze(!), să dați răspunsul. Este și răspunsul la întrebarea de ce am hotărât în urmă cu mai bine de un an să plec din viața politică!”, a mai precizat Pană în mesajul postat pe Facebook.
La finalul carierei politice, sursa citată a ținut să mulțumească tuturor celor care i-au acordat încredere, precizând că a fost o mare onoare să îi reprezinte pe bistrițeni, dar și o mare responsabilitate.
”Închei prin a reitera că a fost o mare onoare, dar și o uriașă responsabilitate pentru mine, încrederea pe care mi-ați acordat-o prin votul vostru și prin a vă mulțumi tuturor celor care, în ciuda unor dezinformări și manipulări uriașe – finanțate de același sistem mafiot care a plătit eliminarea mea – m-ați susținut în toate eforturile mele pentru stoparea tăierilor ilegale din pădurile României! Îmi închei misiunea pe care mi-ați încredințat-o cu satisfacția că am fost vocea dumneavoastră în Parlamentul României și că niciodată nu mi-am dat cinstea pe rușine!”, a conchis Doina Pană.
Eu multumesc doamnei DOINA PANA pt. felul in care noi pescarii si iubitorii NATURII am fost ascultati in 2017 pe cand era ministru Apelor. In cabinetul dansei de aici din Bistrita s-a nasut la o discutie RADARUL BALASTIERELOR . Desi inca nu vedem mari transformari in calitatea apelor totusi exista niste modificari benefice la LEGEA APELOR si ele trebuie urmarite si imbunatatite de actualii Parlamentari din BN.