Iulian Fota, profesor la Academia SRI, este primul oficial al statului român care spune că partidul AUR nu este un proiect autentic, ci unul creat special de forțe interne, denumite ”laboratoare”.
Acesta a scris într-o postare publicată pe rețeaua de socializare Facebook că partidul AUR ”este un proiect rezultat din laboratoare neaoșe românești. Românești !!!! Din țara și din străinătate, dar românești!”.
Iulian Fota a subliniat prompt faptul că AUR ar fi o creație autohtonă, folosind termenul ”românești” de trei ori în scurta sa postare. El nu a spus, însă, explicit, ce înțelege prin ”laboratoare” – servicii secrete sau alte instituții?
Precizările profesorului de la Academia SRI vin pe fondul speculațiilor că AUR ar fi o creație a Rusiei, speculații întărite luni seară de Traian Băsescu.
Fostul președintele a declara la Digi 24 că ”Am văzut multe figuri cu ochii oblici pe acolo (…) Adică e un turn înalt la Sankt Petersburg unde sunt trolii de toate națiile și care s-au mai băgat și în Brexit, s-au mai băgat și în alegerile din Statele Unite și nu exclud posibilitatea să se fi băgat puțin și în alegerile din România. Dar este, la acest stadiu, o speculație”, potrivit G4Media.
AUR este marea surpriză a acestor alegeri, având un scor de circa 9% la alegerile parlamentare de duminică. AUR nu a fost promovat deloc în această campanie de Sputnik, organul oficial de propagandă al Rusiei, iar site-ul Activenews, care are o politică editorială favorabilă apropierii de Rusia, a criticat dur atât acțiunile AUR, cât și pe cele ale liderului său, George Simion.
Iulian Fota este fost șef al Colegiului Național de Informații al SRI și fost consilier prezidențial pentru securitate națională al președintelui Băsescu, actual director al Institutului Diplomatic Român (IDR), un apropiat al structurilor de securitate și al serviciilor secrete românești, el conducând de-a lungul timpului mai multe organizații din acest domeniu.
Citește și AUR are planuri îndrăznețe în Parlament