După avalanșa de procese deschise de Academia SRI împotriva persoanelor acuzate de plagiat, încep rând pe rând să cadă titlurile de doctori, acordate fără merit. Cel mai recent este cazul fostului șef al BCCO Cluj, Toma Rus care după decizia Curții de Apel Cluj a rămas fără titlul de doctor, după ce și-a plagiat lucrarea sub coordonarea lui Gabriel Oprea.

În 14 iulie, Serviciul Român de Informații prin Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” (ANIMV) – care este unitatea de învățământ superior militar a SRI – a cerut Curții de Apel Cluj anularea diplomei de doctorat a lui Toma Rus, fostul șef BCCO Cluj.

Acțiunea în instanță vine după ce în decembrie 2018, Academia SRI a transmis către Ministerul Educației şi Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) șapte sesizări referitoare la suspiciuni de plagiat, printre care se afla și lucrarea de doctorat a lui Toma Rus. 

Plagiat sub coordonarea lui Oprea și cu aprobarea lui Dîncu

Toma Rus a condus mai multe structuri locale de poliţie înainte de a fi avansat în conducerea centrală a Inspectoratului General de Poliție. În 2008-2009, a fost șeful Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate din IGPR (2008-2009).

În primul pe care Gabriel Oprea l-a avut ca ministru de Interne – care a durat două săptămâni -, Toma Rus a fost subsecretar de stat și adjunct al șefului Departamentului Ordine și Siguranță Publică.

De altfel, Gabriel Oprea i-a fost şi conducător de doctorat. La data susținerii tezei sale, în 2011, Toma Rus era lector la Universitatea „Spiru Haret” și cadru didactic asociat la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Titlul lucrării care i-a adus titlul  de doctor este „Criminalitatea organizată − vulnerabilitate la adresa securității naționale”.

Cei trei referenți care au decis să-i acorde titlul de doctor sunt Vasile Dîncu (fost premier și actualmente preşedinte al Consiliului Naţional al PSD), Mihail Vasile-Ozunu (președinte de onoare al Colegiului Național de Apărare) și Gheorghe Toma (secretar general al Academiei de Științe ale Securității Naționale).

Președintele comisiei de susținere a fost Gheorghe Teodoru Ștefan, care era rector al Academiei SRI la acel moment.

Titlurile de doctor pot fi retrase sau anulate doar prin hotărâre definitivă a instanței

Chiar dacă Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) i-a retras titlul de doctor lui Toma Rus acest lucru nu a fost suficient, deoarece în iulie 2019 a intrat în vigoare o Ordonanță de Urgență care modifică Legea educației naționale. Practic, a fost introdus un nou articol care reglementează revocarea sau anulare diplomei de doctor prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești. De asemenea, legea de modificare stabilește că o dată revocată sau retrasă diploma de doctor, din momentul comunicării hotărârii, toate efectele juridice urmează a fi încetate.

Prin urmare, Serviciul Român de Informații, prin Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” a deschis zeci de procese împotriva unor persoane acuzate de plagiat, iar având în vedere că ANIMV nu are un departament juridic propriu, procesele au fost intentate de către Direcția Juridică a SRI.

Ce a cerut SRI

Toma Rus este singurul clujean dat în judecată de SRI pentru că și-a plagiat lucrarea de doctorat. În instanță, Serviciul Român de Informații, prin ANIMV, a cerut Curții de Apel Cluj anularea titlului de doctor al fostului șef BCCO Cluj.

”Având în vedere că atribuirea titlului de doctor în științe militare și informații domnului Toma Rus prin ordinul Ministerului Educației Naționale a dus la emiterea diplomei de doctor de către Academia Națională de Informații Mihai Viteazu, în condițiile în care sesizarea privind suspiciunea de plagiat a fost admisă și a fost notificată Ministerului Educației Naționale și președintelui Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), ducând la emiterea OMEN de retragere a titlului de doctor în domeniul științelor militare, solicităm în consecință anularea Diplomei eliberată de Academia Națională de Informații Mihai Viteazul și repunerea părților în situația anterioară.

Retragerea titlului de doctor prin ordin de ministru pe considerente de plagiat, deci imorale, așa cum reține CCR, se transpune în plan administrativ în criticarea în instanță de către instituția emitentă, adică Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat (IOSUD) a diplomelor de doctor, pe considerentul că actul administrativ/ordinul MEN de acordare a titlurilor de doctor a fost viciat, a fost emis cu nerespectarea Legii nr. 1/2011 a învățământului, odată cu apariția deciziilor CNATDCU de confirmare a suspiciunilor de plagiat.

Având în vedere că toate actele juridice trebuie încheiate cu respectarea condițiilor cerute de lege pentru validitatea lor, nerespectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege lipsește actul juridic de eficacitate și din această cauză nu poate fi realizat scopul pentru care s-a încheiat.

Așadar, la nivelul instituției noastre a fost recepționat OMEN de retragere a titlului de doctor acordat lui Toma Vasile Rus.

Arătăm onoratei instanțe, că pe această cale și efectele produse de deținerea diplomei de doctor sunt lovite de nulitate, iar ca urmare a declarării nulității actului criticat se consideră ca fiind nescris, părțile fiind repuse în situația anterioară existenței actului administrativ reprezentat de diploma de doctor eliberată de Academia Națională de Informații Mihai Viteazul.

Practic, actul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat.

Față de cele prezentate solicităm să se constate că diploma de doctor eliberată de Academia Națională de Informații Mihai Viteazul este nulă”, se arată în cererea de chemare în judecată.

Toma Rus a rămas fără titlul de doctor

După trei termene de judecată, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat asupra cauzei. Astfel că, joi, 19 noiembrie, judecătorii au admis cererea formulată de SRI, prin ANIMV împotriva lui Toma Rus.

”Admite acţiunea formulată de reclamantul S.R.I.- A.N.I.M.V. în contradictoriu cu pârâtul Rus I. Toma Vasile şi pe cale de consecinţă, Anulează diploma de doctor seria ….. eliberată la data de 13.12.2011 de A. N. I. M. V. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul urmând a se depune la Curtea de Apel Cluj, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.11.2020”, se arată în soluția pe scurt.

Controversele din jurul lui Toma Rus

Numele lui Toma Rus a apărut în dosare diverse, cu acuzații de corupție, trafic de influență, abuz în serviciu ori fals în declarații, însă a fost scos de sub urmărire penală. Un alt caz mediatizat este cel în care Justin Gafiuc, jurnalist la Gazeta Sporturilor, i-a făcut lui Toma Rus o plângere penală, după ce a fost bruscat și dat afară cu forța de stewarzi după meciul CFR-Celtic. După aproximativ un an de la incident, procurorul a renunțat la urmărirea penală împotriva lui Toma Rus, iar ordonanța a fost confirmată de către Judecătoria Cluj-Napoca.

Un alt dosar cu același obiect, respectiv  ”confirmare renunțare urmărire penală”  se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca. Și în acest dosar, Justin Gafiuc a contestat renunțarea la urmărirea penală dată de procuror împotriva lui Toma Rus, Florin Brad, Ioan Brudașcă și Vasile Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.