Consilierul local Cristian Niculae a anunțat că în viitoarea ședință a Consiliului Local Bistrița vor intra în dezbatere trei proiecte importante pentru locuitorii orașului, proiecte propuse de consilierii PSD.
Potrivit acestuia, transformarea a 10 puncte termice în parcări etajate în zonele rezidențiale, amenajarea unui cabinet medical pentru preluarea pacienților ce reprezintă cazuri sociale și o ambulanță socială sunt cele trei proiecte care vor fi analizate de Consiliul Local Bistrița.
”Am depus lista celor 3 proiecte de hotărâre de Consiliul Local, proiecte bune pentru comunitatea noastră, pe care noi, consilierii PSD, dorim să le promovăm în ședința de Consiliu Local din 26 noiembrie. Un proiect important este transformarea a 10 puncte termice din cartierele Bistriței în parcări rezidențiale”, spune Cristian Niculae. Acesta a prezentat cele 10 puncte termice pe care consilierii PSD ar vrea să le transforme în parcări:
- 1. Punct termic 4 – de pe str. Gării, nr. 30;
- 2. Punct termic 10 – de pe str. Sucevei;
- 3. Punct termic 11 – de pe str. Grănicerilor;
- 4. Punct termic 16 – de pe str. Rodnei;
- 5. Punct termic 18 – de pe str. Dumbravei;
- 6. Punct termic 20 – de pe str. Rodnei;
- 7. Punct termic 22 – de pe str. Axente Sever;
- 8. Punct termic 24 – de pe str. Aleea Cireșului;
- 9. Punct termic 31 – de pe str. Aleea Pandurilor;
- 10.Punct termic 32 – de pe str. Aleea Spătarului.
”Am fost în toate aceste locații și m-am convins încă o dată de oportunitatea și de beneficiile acestui proiect prin eliminarea acestor clădiri părăsite, care au devenit pe alocuri adevărate focare de infecție”, a mai adăugat sursa citată.
Având în vedere nevoia urgentă de locuri de parcare din toate zonele de blocuri din municipiul Bistrița, Cristian Niculae a propuns implementarea acestui proiect în mai multe etape:
- După schimbarea destinației acestor puncte termice, să fie emisă autorizația de demolare in cel mai scurt timp;
- Demolarea fiecărui punct termic, igenizarea zonei din jurul său
- Amenajare imediată, prin pietruire și cilindrare a primelor locuri de parcare provizorii la nivelul solului;
- Demararea procedurilor și a documentațiilor tehnice, pentru realizarea parcărilor rezidențiale în locul fiecărui punct termic.
”Am speranța că vom găsi înțelegere în rândul colegilor noștri de Consiliu Local din celelalte formațiuni politice, vor conștientiza necesitatea acestor proiecte și le vor susține prin votul lor”, a completat Niculae.
Dupa ce ati f(…) o grămada de bani pe proiectul noului sediu al miliției locale de pe Gării 30 , acum vrei sa-l faceti parcare !
Culmea tâmpeniei la acel proiect era ca prevedea amplasarea pe acoperiș a panourilor foto-voltaice ! Cat de prosti puteti fi ,sa puneti panouri foto-voltaice acolo unde nu bate niciodata soarele ( construcția este amplasată la “umbra” blocului cu 10 etaje )?
Ati tocat banii degeaba !
Dute Neculaie și lasă-ne! Ți a revenit graiul, cât ai fost vice de ce nu ai făcut nimic? Ai dormit la umbra lui Crețu și acum te-ai trezit vorbind.