Raed Arafat a răspuns acuzațiilor lui Traian Băsescu, susținând că Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei nu i s-a cerut ajutorul pentru găsirea unui/unor locuri la ATI, în aria Timişoarei şi nici nu a existat o informare în acest sens.
Ca urmare a atacurilor fostului preşedinte al României, Traian Băsescu la adresa secretarului de stat, şeful DSU, dr. Raed Arafat şi a instituţiilor cu rol în gestionarea situaţiilor de urgenţă, aflate în coordonare, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:
„Fostul preşedinte al României, domnul Traian Băsescu, începe seria atacurilor, dezinformând populaţia prin prezentarea unui Fake News, legat de cazul Timişoara, respectiv incapacitatea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă de a muta pacienţii, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impuneau acestora.
Precizăm opiniei publice dar şi fostului preşedinte că la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) NU s-a solicitat ajutorul în vederea găsirii unui/unor locuri la ATI, în aria Timişoarei şi nici NU existat o informare în acest sens”, transmiste DSU.
Transferul între două unităţi sanitare se poate realiza şi fără implicarea CNCCI sau DSU
Conform informării DSU, transferul între două unităţi sanitare se poate realiza şi fără implicarea CNCCI sau DSU, situaţie întâmplată la nivelul Timişoarei, unde responsabilitatea trebuia concentrată pe comunicarea celor două spitale, iar mai apoi sesizarea ISU Timiş şi Serviciul de Ambulanţă Timiş, în vederea preluării şi transportării pacienţilor de la o unitate sanitară la alta.
„Totodată, pe această cale dorim să reamintim atât opiniei publice cât şi domnului Traian Băsescu, fost preşedinte al României de repercusiunile pe care le-a avut decizia de tăiere a salariilor din perioada 2010-2011, în sectorul medical, deşi ministrul sănătăţii de atunci şi subsecretarul de stat au avertizat in mod repetat că această decizie ar putea prefigura un exod al medicilor specialişti, rezidenţi de ATI, urgenţă, radiologie, etc., situaţie care s-a şi întâmplat, asistând la o lipsă masivă de personal medical de specialitate, cu care azi, în 2020, ne confruntăm”, adaugă DSU.
În răspunsul DSU apar şi informaţii legate de cazurile Apuseni, Siutghiol şi Colectiv.
„Date fiind încercările permanente de discreditare a acţiunilor întreprinse de şeful DSU în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum, cazul Apuseni, Siutghiol, Colectiv, considerăm imperios necesar în a explica încă o dată opiniei publice dar şi celor care de-a lungul timpului au insistat/ insistă în a dezinforma cetăţenii, următoarele:
Cazul Apuseni – 2014
În anul 2014, la momentul tragicului accident aviatic amintim faptul că Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă nu exista, iar dr. Raed Arafat îndeplinea funcţia de subsecretar de stat, în cadrul Ministerului Sănătăţii, neavând competenţa în rezolvarea problemelor de localizare sau de derulare a acţiunilor de Căutare-Salvare în munţi. Mai mult de atât, la acel moment, dr. Raed Arafat, nu era în ţară. În decursul anilor, chiar şi astăzi, o parte a presei dar şi alte persoane publice au continuat seriile de dezinformări, chiar dacă în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin sentinţa definitivă a demonstrat faptul că dr. Raed Arafat, NU este vinovat.