Un autoturism care figura în baza de date internațională ca fiind sustras de pe teritoriul Spaniei a fost găsit de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în posesia unui tânăr din localitatea Matei, județul Bistrița-Năsăud.
”La data de 9 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care un autoturism ajuns pe teritoriul ţării noastre. Autoturismul, fabricat în anul 2015, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, a fost depistat în posesia unui bărbat de 31 de ani, din Matei şi a fost indisponibilizat. Acesta figura ca fiind sustras din Spania, din data de 5 noiembrie”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, în cadrul căruia sunt efectuate cercetări în cooperare cu autorităţile spaniole, în vederea documentării faptei şi stabilirii vinovăţiei persoanelor implicate.