Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud a adoptat o nouă hotărâre prin care impune măsuri suplimentare de limitare a răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus în orașul Năsăud și alte șase comune din județ. Este vorba despre unități administrativ-teritoriale în care rata de infectare a depășit fie pragul de 3 la mia de locuitori, fie cel de 1,5 la mia de locuitori.

Astfel, potrivit informații comunicate de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, restricții se impun în orașul Năsăud și în comunele Budacu de Jos și Galații Bistriței, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori. 

În aceste UAT-uri, se suspendă activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. Măsurile prevăd că, în localitățile menționate mai sus, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare. De asemenea, în situaţia în care activitatea operatorilor economici este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective”, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. În plus, în aceste UAT-uri și școlile intră în scenariul roșu, elevii urmând să deruleze cursuri online.

De asemenea, măsuri suplimentare de limitare a răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus au fost luate și în comunele NegrileștiUriuTârlișua și Lunca Ilvei, unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 la mia de locuitori și mai mică de 3 la mia de locuitori. 

În aceste UAT-uri, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc”, mai completează Instituția Prefectului. 

Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 5 noiembrie 2020.

Restricţiile se vor ridica în momentul în care se va înregistra o scădere a numărului de cazuri de COVID-19. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.