Președintele României, Klaus Iohannis, nu este de acord cu Legea vânătorii, astfel încât a sesizat-o la Curtea Constituțională a României.

„La data de 8 octombrie 2020, Parlamentul României a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006. Actul normativ, în forma transmisă la promulgare, modifică art. 28 lit. b) din Legea nr. 407/2006, în sensul reducerii termenului de stagiatură de la un an la 6 luni, pentru solicitantul care intenționează să dobândească permis de vânătoare permanent, sub îndrumarea organizației vânătorești care gestionează cel puțin un fond cinegetic și completează alin. (1) al art. 33 al aceluiași act normativ introducând un nou mijloc de practicare a vânătorii, și anume cu păsări de pradă”, arată Președinția.

Iohannis acuză că, prin modul în care a fost adoptată însă, precum și prin conținutul normativ, legea dedusă controlului de constituționalitate contravine Constituției, potrivit digi24.ro.

„În data de 10 iunie 2020, Senatul, în calitate de primă Cameră competentă, a respins propunerea legislativă care, potrivit expunerii de motive a inițiatorilor, viza procedura de obținere a despăgubirilor, în cazul prejudiciilor produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, precum și modalitatea folosirii pe timp de noapte a mijloacelor de vizualizare moderne pentru vânarea speciilor mistreț, șacal și vulpe. Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a eliminat toate dispozițiile introduse de inițiatori. Mai mult, a operat modificări ce se îndepărtează de la obiectul avut în vedere de aceștia, modificând durata stagiului pentru dobândirea permisului permanent de vânătoare și introducând un nou mijloc de practicare a vânătorii, și anume cu păsări de pradă. Astfel, analizând parcursul legislativ al legii criticate și comparând formele acesteia din momentul inițierii și de la momentul adoptării, apreciem că legea dedusă controlului este semnificativ modificată de către Camera decizională față de forma inițiatorului și a primei Camere sesizate”, se arată în sesizarea adresată CCR.

Citește continuarea AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.