Majoritatea cetățenilor UE sprijină un buget al UE mai mare pentru a depăși pandemia. Sănătatea publică este o prioritate, urmată de redresarea economică și de schimbările climatice, potrivit unui sondaj comandat de Parlamentul European și desfășurat la începutul lunii octombrie 2020.

De asemenea, 77% dintre participanții la sondaj, cetățeni din întreaga UE, sprijină conceptul conform căruia UE ar trebui să condiționeze alocarea fondurilor de punerea în aplicare de către guvernul național a principiilor statului de drept și democrației. Cel puțin șapte din zece participanți sunt de acord cu această afirmație în 26 state membre ale UE.

Reamintim că această condiționare a fondurilor UE de respectarea statului de drept e unul dintre motivele pentru care s-au blocat negocierile privind bugetul UE între Parlamentul European și Consiliul UE. Majoritatea statelor membre susțin condiționarea, dar Ungaria și Polonia amenință cu un veto asupra bugetului.

Pentru a fi adoptat, bugetul UE trebuie aprobat de Parlamentul European, Consiliul UE și parlamentele naționale ale celor 27 de state membre.

În ceea ce privește sondajul comandat de Parlamentul European, 54% dintre europeni consideră că UE ar trebui să dispună de mijloace financiare mai importante pentru a putea depăși consecințele pandemiei de coronavirus. În 20 de state membre ale UE, majoritatea participanților sunt de acord cu această afirmație; în 14 state membre ale UE, o majoritate absolută a participanților sprijină un buget al UE mai mare.

Întrebați despre domeniile unde ar trebui cheltuit acest buget al UE extins, mai mult de jumătate dintre participanți (54%) afirmă că sănătatea publică ar trebui să fie o prioritate, urmată de redresarea economică și de noi oportunități pentru întreprinderi (42%), schimbări climatice și protecția mediului (37%) și ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (35%). La nivelul UE, schimbările climatice și mediul au înlocuit ocuparea forței de muncă în topul primelor trei priorități în materie de cheltuieli, în comparație cu ultimul sondaj efectuat în iunie 2020.

Sănătatea publică este principala prioritate a respondenților din 18 țări. Estonia, Letonia și Cehia au plasat redresarea economică în fruntea clasamentului, în timp ce în Austria, Danemarca și Germania cetățenii au pus pe primul loc lupta împotriva schimbărilor climatice. În Croația, Slovacia și Finlanda, prioritatea principală aleasă de participanți este ocuparea forței de muncă și afacerile sociale.

Luarea deciziilor necesare pentru pachetul de redresare economicp și pentru bugetul UE cât mai curând posibil este vitală, după cum demonstrează situația financiară personală îngrijorătoare a cetățenilor europeni de la începutul pandemiei: o largă majoritate a cetățenilor se tem că pandemia va avea un impact direct asupra situației lor financiare personale — sau au suferit deja din acest motiv: 39% dintre participanți afirmă că criza COVID-19 a avut deja un impact asupra venitului lor personal, în timp ce 27% se așteaptă la un astfel de impact în viitor. Doar 27% dintre participanți se așteaptă ca situația COVID-19 să nu aibă un impact asupra veniturilor lor personale. În 20 de țări, majoritatea participanților afirmă că actuala criză a avut deja un impact asupra venitului lor personal.

Cetățenii continuă să considere UE ca parte a soluției la această criză

Două treimi dintre participanți (66%) sunt de acord că UE ar trebui să aibă mai multe competențe pentru a face față crizelor precum pandemia de coronavirus. Numai un sfert (25%) nu este de acord cu această afirmație. Aceste constatări sunt în concordanță cu rezultatele sondajelor anterioare efectuate de Parlamentul European în aprilie și, respectiv, iunie 2020.

Context. Sondajul a fost efectuat online (și prin telefon în Malta) de Kantar, între 25 septembrie și 7 octombrie 2020, în rândul a 24,812 de participanți din toate cele 27 de state membre ale UE. Sondajul s-a limitat la participanți cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani (16-54 în Bulgaria, Cehia, Croația, Grecia, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Slovacia). Reprezentativitatea la nivel național este asigurată prin cote în funcție de sex, vârstă și regiune. Rezultatele totale ale UE sunt ponderate în funcție de dimensiunea populației din fiecare țară care face obiectul anchetei.

Sursa: G4Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.